Prezentăm cititorilor noştri această rugăciune ce ne-a fost trimisă prin e-mail cu îndemnul: “să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie, iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor; oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.”

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

Mihai Viteazu

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut.

Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Adaptare după “Rugăciune pentru anul acesta(2001)”
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a 32-a după Rusalii

„Şi când a sosit la locul acela, Iisus, ridicându-şi ochii, l-a văzut” (Luca 19, 5) [...]

Zaheu vameşul

Un om, care nu are nicio idee despre cuvântul lui Dumnezeu şi judecă lucrurile lumeşte, când aude că Hristos S-a oprit pe cale, Şi-a înălţat ochii şi l-a văzut pe Zaheu în copac, va spune că aşa a fost sortit. Dar oare acest fapt a fost sortit? Şi, în genere, se pune întrebarea: Există soartă?

***

Strămoşii noştri antici, care adorau idolii, aveau printre alte zeităţi şi pe zeiţa Τihi sau Soarta. Confecţionau statui, care o prezentau pe Tihi (Soarta), ca pe o femeie care deţine comori şi le împrăştie unde vrea. Toate le atribuiau Sorţii; şi cele plăcute şi cele neplăcute. – Aşa a vrut soarta, destinul!…

Hristos a nimicit idolii. Şi totuşi există oameni, care pe de o parte se numesc creştini, însă gândesc şi vorbesc ca nişte închinători la idoli. – Soarta, zic. A fost sortit!… Unul e norocos, altul e ghinionist… Şi este atât de înrădăcinată în inimile lor ideea de soartă, încât aceşti oameni L-au anulat pe Dumnezeu; toate le subordonează sorţii. Dar mai există şi unele femei, care profită de ignoranţa oamenilor şi zic – chipurile, că din câteva semne prevăd viitorul. – Să-ţi spun soarta!… Şi şterpelesc portofelele celor neghiobi.

Dar soartă şi destin nu există. Acestea sunt fantezii. Să luam de pildă ceea ce s-a întâmplat în Ierihon. Întrebăm: Întâmplarea aceasta a fost sortită? Nu. Pentru că înainte ca Hristos să privească, a premers un şir de acţiuni.
Citeşte restul acestui articol »

Citeşte aici despre viaţa Dreptcredinciosului Voievod Mihai Viteazu.

După obiştuitul început…

Condacul 1

Întregitorului de neam, fericitului şi marelui arhistrateg al lui Hristos, sfântului şi mucenicului apărător al Răsăritului creştin, fala Basarabilor şi pacea Bisericii; veniţi iubitorilor de prăznuire, pe Domnul Ţării Româneşti cu cântări sfinte şi alese stihiri să-l fericim. Că sufletul pentru credinţă şi ţară şi-a pus şi ca o făclie nestinsă pentru pace s-a aprins. Acestuia laudele noastre şi prinosul de recunoştinţă să ne stea zălog, cu cântare: Bucură-te, Mihaile, fericite Voievod!

Icosul 1

Sf. Voievod Mihai Viteazu

Din tinereţile tale ţi-ai închinat viaţa slujirii şi ocrotirii neamului celui românesc atât de încercat. Dorul de ţară cu rugăciuni stropite cu lacrimi de nădejde la umbra sfintelor icoane din Muntele Maicii Domnului l-ai potolit. Iar amarul potir al pribegiei şi înstrăinării de ţară cu stihuri din Psaltire l-ai răcorit. Bărbăteşte răbdând şi vitejeşte luptând, te fericim cu laude ca acestea:
Bucură-te, fala Basarabilor după înrudire,
Bucură-te, piatra credinţei după vieţuire,
Bucură-te, cel ce pentru dragostea de ţară te-ai înstrăinat,
Bucură-te, cel ce în Muntele Maicii Domnului te-ai închinat,
Bucură-te, că dorul nu te-a biruit,
Bucură-te, cel ce cu nădejdea în Dumnezeu te-ai întărit,
Bucură-te, cel ce stihirile Psaltirii te-au răcorit,
Bucură-te, că laudele noastre îţi stau zălog,
Bucură-te, Mihaile, fericite, voievod!
Citeşte restul acestui articol »

Învierea fiicei lui Iair

”Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.”

Pr. Adrian Făgeţeanu

Într-o zi, vara, părintele stând în pat, o muscă îi dădea târcoale. Zis-a atunci:
- Vezi? Nici n-am murit și trag muștele la mine…

*

L-am întrebat de părintele Adrian:
- Vreo telegramă ceva, părinte?
Și bătrânul a zis:
- Cred că am ajuns așa de bătrân, mic, rău și urât, că nici zâna aia cu coasa nu mă mai caută…

*

Altădată l-am anunțat:
- Părinte, vă caută la poartă două fete, vor să vă vorbească.
- Poftim? Acum 70 ani nu veneau…

*

Când te apropiai să-i ceri binecuvântare, te întreba:
- Tu cine ești?
Dacă ziceai ”cutare păcătosul” începea zgâlțâiala:
- Asta s-o crezi tu, nu să o spui în gura mare… Păi așa te-a botezat preotul? Tu ce faci ca să nu mai fii păcătos?

*

Altădată, iarna, după ce intrase în paraclis și a intrat după el și lumea venită să se spovedească, le-a spus credincioșilor:
- Nu lăsați ușa deschisă, că oricât ați lăsa-o tot n-o să încălziți curtea…
Citeşte restul acestui articol »

I. “Despre călugărie”

II. “Ne prefacem că ne rugam”

III. “Despre fapte şi dragoste”

Împărate Sfânt, cela ce eşti mai nainte de toţi vecii, Fiul Tatălui şi Cuvântul lui cel împreună fără de început şi împreună vecinic, Iisuse Hristoase, Făcătoriul Ceriului şi al pământului, Ziditoriul meu, carele prin atotziditoare porunca ta ai scos toate dintru nefiinţă, şi pre mine întru această viiaţă m’ai adus, cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii ceii de Sus în Sfântul Duh, şi a pune pecetea Darului acestuia pre mădulările trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, cela ce ai pus în inima mea dorul de a căuta pre tine, Unul Dumnezeul cel Adevărat – auzi rugăciunea mea.

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu

Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de tine; dară nici vrednic sânt, pentru mulţimea păcatelor mele, să caut către tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul tău, că “tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi priimi” şi “tot ce veţi cere întru Numele meu voiu face vouă,” îndrăznind chem către tine: Binecuvântează, Doamne, ziua aceasta, carea mi-o ai dat, pentru cea negrăită bunătatea ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârşesc, însuţi pentru tine, spre slava ta, în frica ta, dupre voia ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune, şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindenea eşti.

Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea ta, cu Duhul tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun, şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii carea o ai descoperit nouă.
Citeşte restul acestui articol »

Limbă română

Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.
Citeşte restul acestui articol »

Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvânt rostit în Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci: Despre nemurirea sufletului.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Pr. Leontie

Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la Duminica a IV-a după Rusalii (Matei 8, 5-13)

Părintele Augustin de Florina

Biserica noastră, iubiţii mei, îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli. Îi cinsteşte cu o sărbătoare aparte pe fiecare, dar îi cinsteşte şi pe toţi laolaltă printr-o sărbătoare comună, care, după cum ştiţi, are loc pe 30 iunie. Şi pe drept le acordă această cinste. Pentru că Sfinţii Apostoli sunt stâlpii Bisericii, sunt giganţii credinţei şi ai virtuţii, sunt marii binefăcători ai omenirii.

Desigur, unii dintre ei sunt în mod deosebit binefăcătorii binecuvântatului nostru popor, ai poporului elin. Nimănui altuia nu-i datorează atât de mult patria noastră cât îi datorează Apostolului Pavel şi Apostolului Andrei. Acestora, noi, elinii. le datorăm faptul că suntem creştini. Dacă Apostolul Pavel nu ar fi urcat în Areopagul atenienilor să propovăduiască pe adevăratul Dumnezeu şi dacă Apostolul Andrei nu s-ar fi răstignit în Patra, noi n-am fi fost creştini. Prin predica, prin ostenelile, prin lacrimile şi sângele apostolilor Elada a devenit o ţară creştină.

Dar se pune întrebarea: Suntem într-adevăr creştini?
Citeşte restul acestui articol »