Cuvânt al Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei,
la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, anul 1956
Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).
Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii. Să ne amintim cum în fiecare zi îi vindeca pe cei bolnavi, tămăduind orice fel de boală, izgonea duhurile cele viclene din demonizaţi, cum a redat vederea celor orbi şi auzul celor surzi printr-o singură atingere… Nu ajung acestea?
Toate acestea, însă, nu au fost suficiente pentru oamenii care Îl invidiau, pentru oamenii despre care marele prooroc Isaia a spus: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi privind veţi privi şi nu veţi vedea. Că s-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu au auzit, şi ochii lor şi-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă şi să-i vindec pe ei” ( Matei 13:14-15).
La toate acestea, care însă nu au fost suficiente pentru oamenii greoi la auz şi cu ochii întunecaţi, Domnul nostru Iisus Hristos a adăugat marea minune a Schimbării Sale la Faţă pe Muntele Tabor. Lui, Care a strălucit cu lumină dumnezeiască, I s-au arătat profeţii din Vechiul Testament, Moise şi Ilie, şi I s-au închinat ca Dătătorului de Lege. Cu frică şi cu spaimă priveau această privelişte minunată cei mai aleşi dintre apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, iar după norul care i-a acoperit, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17: 5).
Sfinţii Apostoli au propovăduit în întreaga lume că Domnul nostru Iisus Hristos este „cu adevărat raza Tatălui”. Lumea întreagă, auzind aceasta, ar fi trebuit să îngenuncheze înaintea Domnul Iisus Hristos şi să se închine adevăratului Fiu al lui Dumnezeu.
Ar fi trebuit ca arătarea pe Tabor a celor doi dintre cei mai mari profeţi ai Vechiului Testament şi închinarea lor în faţa Domnului Iisus Hristos în timpul Schimbării Sale la Faţă să închidă pentru totdeauna buzele dezgustătoare ale cărturarilor şi fariseilor, care Îl urau pe Domnul Iisus şi Îl considerau călcător al Legii lui Moise. Dar şi până astăzi, evreii nu cred că El este Mesia.
Nu doar evreii nu cred în El, dar şi pentru mulţi creştini, din ce în ce mai mult lumina dumnezeiască a Domnul nostru Iisus Hristos este o piedică. Din ce în ce mai mică devine „turma cea mică” a lui Hristos, (turmă) pentru care lumina dumnezeiască a lui Hristos străluceşte cu aceeaşi putere cu care a strălucit apostolilor Petru, Iacob şi Ioan atunci pe Muntele Tabor.
Însă să nu deznădăjduim, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12: 32).
Necredinţa între popoare a luat dimensiuni neliniştitoare şi lumina lui Hristos a fost umbrită de norul cel întunecos al ateismului. Astăzi, mai des ca niciodată, ne amintim de înfricoşatul cuvânt al lui Hristos: „Dar când va veni Fiul Omului, va mai găsi oare credinţă pe pământ?” (Luca 18: 8).
Însă să nu deznădăjduim, deoarece, vorbind El despre semnele celei de-a doua veniri a Sa, a spus: „Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21: 28).
Aşadar, viaţa voastră să fie în aşa fel încât, în acea zi înfricoşătoare a Judecăţii, să putem să ridicăm capul nostru şi nu să-l plecăm adânc, deznădăjduiţi.
Amin.