Timpul şi veşnicia

(Predică de Anul Nou a Mitropolitului Augustin de Florina)

Un nou an răsare la orizontul umanităţii. Ce este un an în comparaţie cu anul care a trecut şi cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

Mitropolitul Augustin cu Arhiepiscopul Hristodulos al Atenei şi alţi ierarhi.

Un scriitor înţelept, ca să creeze o idee despre timp în comparaţie cu veşnicia, a plăsmuit următoarea imagine:

Imaginaţi-vă, zice, un ocean infinit şi deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafaţa oceanului, iar apoi fuge şi dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăşi doar o picătură din ocean. Imaginaţi-vă, aşadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură.

Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce ameţitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până şi ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veţi întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil şi nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranţă că va veni o clipă, în care pasărea va lua şi ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veşnicia însă nu se sfârşeşte niciodată. O, veşnicie!

***

Dimpotrivă, timpul se sfârşeşte, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este ştiinţific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de ştiinţă care să se îndoiască de asta. Materia nu este veşnică. Cândva a apărut, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

Aşadar, de când a fost creată lumea până astăzi câţi ani au trecut? După Sfânta Scriptură au trecut aproximativ 7500 de ani (5500 până la naşterea lui Hristos + 2000 până astăzi). Hristos prin naşterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” şi „după Hristos”.

Din timpul în care Hristos a venit până astăzi au trecut aproape 2000 de ani. Şi oare câţi să lipsească până la sfârşitul lumii? V-aţi gândit la asta? Poate că şi în seara asta va veni sfârşitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu. Dar chiar şi ştiinţa demonică a omului ameninţă să aducă sfârşitul. Dacă aceste bombe pe care le-au adunat atât americanii, ca şi alţii, ar exploda toate împreună în acelaşi timp, doar Dumnezeu ştie ce s-ar putea întâmpla. Dar şi altfel lumea este în pericol. De ce? Pentru că pământul, după cum ştim, în cele mai dinăuntru ale lui are un vulcan. Dacă acest vulcan ar erupe, ce va rămâne din pământ? Adio şi cu Partenoanele, şi cu Megarele… Toate civilizaţiile şi culturile dispar.

Aşadar când va veni sfârşitul lumii? Nu se ştie. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar şi poate. Acest lucru – iarăşi, din punct de vedere ştiinţific – este demonstrabil. Pentru că toate au un început şi un sfârşit. Prin urmare, odată va veni şi sfârşitul lumii. „Cum?” Potrivit Scripturii este clar, potrivit ştiinţei este îndoielnic. În orice caz, sfârşitul va veni. Şi va începe atunci o nouă perioadă, veşnicia. Prima perioadă este înainte de Hristos. A doua perioadă este după Hristos. Şi apoi, potrivit Scripturii, „aşteptăm ceruri noi şi pământ nou după făgăduinţa Lui” (II Petru 3, 13).

***

Atunci, iubiţii mei, veşnicia se va împărţi în două mari stări. Una se numeşte munca cea veşnică, iar alta paradis, viaţă veşnică.

– Ba, zice basme, va spune cineva.

Însă asta nu este basm, ca acelea pe care le-am ascultat la bunici pe vatră lângă foc. Este o realitate.

Fericiţi am fi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că şi eu sunt păcătos şi mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi şi noapte, şi este un fapt că soarele răsare şi apune, tot aşa este un fapt că veşnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârşită, care se numeşte iadul cel veşnic, iar pe de altă parte în zi strălucită şi luminoasă, care se numeşte viaţă şi fericire veşnică.

Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toţi mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut şi nimeni niciodată nu L-a dezminţit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întăreşte lucrul acesta.

Mergeţi acasă, luaţi şi citiţi Evanghelia, care este adevărul suprem.

În 1942, eram în Florina şi aveam un grup de o sută de copii, cărora le predam cuvintele lui Dumnezeu. Ei lucrau cinstit în oraş şi, în timp ce cădeau bombele, strigau: „Trăiască Elada!”. Atunci unul din acei copii, un lustragiu cinstit, a scris pe lădiţa lui propoziţia: „Evanghelia este suprema filozofie a vieţii”. M-am apropiat de el şi-mi spune: Sunt analfabet, dar de vreme ce am prins în mâinile mele Evanghelia şi am citit-o, nu-mi imaginez să existe în lume o altă carte asemănătoare.

Citeşte deci şi tu Evanghelia. Deschide-o pe cea de la Ioan şi citeşte la capitolul 5, versetele de la 25 la 29 şi acolo vei vedea înfricoşătoarele cuvinte ale lui Hristos. Sunt cuvintele pe care le auzim în biserică atunci când are loc înmormântarea unor persoane iubite nouă, dar cine este atent la ele? Acestea se vor auzi şi pentru noi atunci când ne vor înmormânta. Ce zice Hristos acolo? „Amin, amin zic vouă”. Ce înseamnă „Amin, amin”? Este o expresie ebraică. Prin ea Hristos confirmă categoric că „vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (al Fiului lui Dumnezeu), şi vor merge cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei” (Ioan 5, 28-29).

Aşadar, către cele de acolo păşim, iubiţii mei. După cum izvoarele curg şi cad în mare, astfel şi viaţa fiecăruia dintre noi va cădea în marea largă care se numeşte veşnicie. O confirmă Hristos.

Vrei şi o altă dovadă? Iată, glasul conştiinţei. Când faci binele ce simţi? Bucurie şi veselie, chiar dacă mănânci ceapă şi măsline. Ai raiul în sufletul tău, eşti împărat. Ceea ce te face să simţi bucurie este un ecou al raiului. Iar când faci răul, simţi întristare înăuntrul tău, ai un iad, chiar dacă eşti şi împărat şi autocrator. Citiţi-l şi pe Shakespeare; veţi vedea acolo pe unul care a făcut un rău mare şi în timpul unui banchet exorbitant i-au paralizat mâinile şi i-au căzut furculiţele jos, pentru că umbra crimei îi tulbura viaţa. Adică, faci rău şi simţi înăuntrul tău întristare. Ce este aceasta? Iad. Aşadar de aici, din viaţa de faţă, omul pregustă sau raiul, sau iadul.

***

Către veşnicie păşim, fraţilor. Şi iată, a trecut un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se ştie.

Noi fiind obtuzi, nu ştim dacă vom trăi mâine. Mereu trebuie să aşteptăm plecarea noastră, mai ales noi bătrânii, care am ajuns la apusul vieţii. Dar şi tinerii. Nu cunoaştem „ce ne rezervă clipa de faţă”. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câţi vom fi în viaţă? Oare în noul an ce întâmplări aşteaptă poporul nostru? Ce se va întâmpla în Balcani şi în Mediterana şi în lume?… Şi tu născoceşti vise şi îţi imaginezi o viaţă nesfârşită? Dar veşnicia se apropie, clipa cea mare vine.

Ce să urăm, iubiţii mei? Bogăţie, glorii, onoruri, desfătări, plăceri?… Nimic sunt toate. „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie şi nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, prunci lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.

† Episcopul Augustin
(Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina
în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, 31.12.1974,
la trecerea în noul an, în miez de noapte)

Niciun comentariu până acum.

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.