Despre Sfânta Împărtăşănie, Interviu cu P.S. Damaschin Coravu

Interviu cu Preasfințitul Damaschin, episcopul Sloboziei și Călărașilor

Reporter: Aș vrea să pun în discuție în acest interviu un aspect al vieții bisericești care este nefiresc și în foarte multe cazuri este acceptat ca normal. Este vorba de participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În timpul nostru, față de situația din Biserica primară, a intervenit o diferență între cler și credincioși la împărtășirea cu Sfintele Taine – Cina Domnului. Dacă în Biserica primară atât clerul cât și credincioșii se împărtășeau la fiecare participare la Sfânta Liturghie, acum clerul se împărtășește la Sfânta Liturghie și, de multe ori, credincioșii numai asistă. Sunt Sfânte Liturghii la care nu se împărtășește nici un credincios, nici măcar copiii. Este ca și cum un părinte s-ar așeza la masă, s-ar așeza și copiii în jurul mesei, părintele mănâncă și copiii se uită. Este o contrazicere a însăși esenței Liturghiei, care reprezintă adunarea creștinilor pentru a celebra Cina Domnului.

P.S. Damaschin Coravu

P.S. Damaschin Coravu

P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ. Saltul calitativ se referă la faptul că, dacă la început nu era nevoie de o pregătire cu totul specială, adică în fiecare zi să se spovedească cineva pentru a fi apt să se împărtășească sau nu, o dată cu înmulțirea creștinilor și cu împuținarea clerului față de numărul mare al creștinilor, și datorită, probabil, unei experiențe când s-a constatat că nu toată lumea era pregătită atât de des și că nu puteau să se împărtășească unii datorită profesiilor pe care le exersau și nu puteau să fie pregătiți din punct de vedere spiritual și moral, atunci s-a trecut la o pregătire, cel puțin temporară, încât să existe totdeauna credincioși – cel puțin unii dintre ei – care să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Și acest lucru este de dorit să se întâmple și astăzi. Desigur că la noi există parohii, din păcate, de mii și zeci de mii de suflete. Marea majoritate nu participă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și dacă ar participa și ar solicita să se împărtășească, preotul le-ar spune că nu pot pentru că nu s-au spovedit, nu s-au pregătit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie. Și este corect acest lucru. Dar trebuie spus că și spovedania a suferit o evoluție, în sensul că mărturisirea se făcea la început în comun, când fiecare spunea în biserică ce a făcut, dar în timp s-a renunțat la mărturisirea în comun și datorită posibilității ca unii dintre credincioși să se smintească de ce păcate a săvârșit unul sau altul dintre frații întru credință. Astfel că s-a trecut la spovedania particulară pentru a se administra fiecăruia epitimia, medicamentul individualizat pentru îndreptare și nu în comun, ca un panaceum pentru toate păcatele săvârșite.

Ceea ce este rău astăzi este faptul că, într-adevăr, de multe ori preotul este singurul care se împărtășește și nu este un lucru normal. Ar trebui cel puțin o parte dintre credincioși să se împărtășească. Pentru aceasta preotul ar trebui să se gândească la o programare a credincioșilor, cel puțin a celor care vin mai des la biserică și să se spovedească și să se împărtășească o parte din ei. Există foarte multe biserici unde se procedează în felul acesta dar, din păcate, există și alte biserici unde nu se procedează așa. Desigur că nu am auzit să fie vorba despre o programare propriu-zisă ci, pur și simplu, preotul i-a îndrumat în așa fel încât să primească Trupul și Sângele Domnului cât mai des și așa trebuie procedat. Dar dacă încă nu s-a creat o comunitate conștientă de faptul că modul suprem de trăire cu Hristos este tocmai împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, atunci, la început, preoții ar trebui să procedeze la această programare. Și acest lucru ar fi posibil, cel puțin prin faptul că ar putea să programeze copiii, care nu au nevoie de spovedanie până la o anumită vârstă și, pe cât este posibil, să fie pregătiți în timp și credincioșii pentru o mai deasă spovedanie și împărtășire.

Reporter: Am pus această problemă în discuție nu atât pentru că este nefirească cât, mai ales, pentru că este socotită de foarte mulți – și preoți și credincioși – ca firească, ca și cum așa ar trebui să fie. Sunt preoți care socotesc că și-au făcut datoria dacă slujesc sfintele slujbe și răspund solicitărilor credincioșilor pentru diverse servicii cultice particulare. Iar foarte mulți credincioși – incluzând aici numărul statistic, al celor botezați – nu știu că există Sfintele Taine ale Bisericii, nu știu ce este Sfânta Liturghie și, eventual, vin la biserică ,,să se reculeagă’’ sau atunci când se roagă lui Dumnezeu pentru un ajutor concret. Or, dacă preotul ar înțelege să devină conștient de faptul că este responsabil pentru modul în care credincioșii se raportează la Trupul și Sângele Domnului ca la hrana duhovnicească pentru viața de veci, atunci ar căuta singur să-și conștientizeze enoriașii să participe la Sfintele Taine ale Bisericii. Iar un mod de a-i face conștienți pe preoți de acest lucru ar putea fi revenirea clerului la aceleași condiții de primire ale Împărtășirii pe care le cer credincioșilor lor.

P.S. Damaschin: Preoții și ierarhii sunt pe aceeași treaptă cu credincioșii în privința primirii împărtășaniei. Fiecare preot și fiecare ierarh ar trebui să aibă – și cred că în majoritatea cazurilor își au – duhovnici și, dacă nu săptămânal, dar din timp în timp se duc și se spovedesc. Este adevărat că preotul este obligat să se împărtășească pentru că el nu poate să săvârșească Sfânta Liturghie și să nu se împărtășească. Însă el trebuie să aibă conștiința aceasta că împărtășirea cu nevrednicie cu Trupul și Sângele Domnului este la fel de acuzatoare, este chiar mai acuzatoare la adresa lui decât cea a simplilor credincioși. Însă, din păcate, cred că există și preoți, mai tineri sau mai în vârstă, care citind prescripțiile acestea că preotul neapărat trebuie să se împărtășească, să potrivească Sfintele Taine, uită că trebuie să fie la fel de pregătiți ca ceilalți credincioși, ca păstoriții lui. Și uită în timp. Înainte de a fi hirotonit s-a spovedit, s-a împărtășit în mod normal dar, după aceea, unii dintre ei se miră că trebuie să se spovedească atât de des și că trebuie să aibă un duhovnic la care să se spovedească în mod frecvent.

În privința catehizării credincioșilor pentru a participa conștient la viața Bisericii, ea trebuie făcută, însă trebuie să înțelegem și unde ne aflăm. Clericii sunt prea puțini pentru necesitățile actuale. Această situație nu a intervenit acum. Ea este de secole, pentru că la începutul creștinismului erau 30-40 de suflete într-o comunitate, dintre care câțiva erau preoți și diaconi și se putea face o catehizare individualizată, se putea ține contactul clericilor cu fiecare credincios, așa cum se întâmplă cu sectele de astăzi – păstoriții acestora fiind puțini, grija de a nu-i pierde și pe aceștia este foarte mare, așa cum se întâmpla în biserica primară. Și atunci când cineva lipsește de la biserică, imediat îl caută și încearcă să-l aducă în comunitatea respectivă, lucru care s-a pierdut prin generalizarea creștinismului la o populație de masă, când au intervenit și aceste disfuncționalități sau aceste perturbări ale unei vieți normale religioase. Însă nu trebuie să uităm și faptul că Dumnezeu lasă această libertate: El cheamă, El dorește ca omul să vină să-I cunoască voia și s-o împlineacsă, dar nu-l obligă să facă acest lucru. Nici preoții nu pot să oblige pe cineva, odată ce aceștia refuză să vină la biserică, de multe ori dintr-o cunoștință superficială a credinței.

Într-o oarecare măsură este o delăsare, este o complacere în situația în care ne aflăm de secole și în care ne-am afundat și mai mult în perioada comunistă. În timpul comunismului parohiile, mai ales la oraș, au devenit de zeci de mii de credincioși pentru un singur preot și, pe de altă parte, preotul nu avea voie să catehizeze în mod public în afara bisericii. De aceea s-a răspândit o trăire după situația respectivă, în sensul că se consideră că cel care vine la biserică deja este catehizat, că el este educat în familie, că bunicii au educat pe copii și pe nepoți ș.a.m.d.m.. Desigur că în ultimul timp acest lucru s-a diminuat simțitor, pentru că s-au făcut noi parohii, s-au făcut noi biserici, atât la țară cât și în oraș. Dacă ne raportăm numai la Slobozia, unde erau 2 biserici la cincizeci și ceva de mii de locuitori ortodocși, acum sunt 6 biserici. Încă este puțin, încă este loc pentru pentru a exista și alte parohii și, în felul acesta, preoții să poată să îndeplinească îndatorirea pe care o au de a catehiza pe credincioși, îndatorire de care unii sunt conștienți și alții sunt inconștienți. Iar această inconștiență se explică tocmai datorită tradiției care s-a statornicit, de care aminteam, care oarecum imită legea laică – prestez un serviciu sau mă adresez cuiva care îmi cere acel serviciu – și s-a atenuat atât de mult îndatorirea misionară a preotului și îndatorirea de părinte.

Interviu realizat de monahia Emilia Nistoroiu

„Bărăganul Ortodox”
Periodic al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor
Anul II, Nr.17, octombrie 2004, pag.6-7.

  • marioara epure
    Iul 29th, 2013 la 09:52 | #1

    Sarutmana dreapta Inalt Preasfintite parinte Damaschin,
    ….zeci de ani am mers la un schit, unde cu ajutorul lui Dumnezeu, ne bucuram de cate ori ne dorea sufletul sa ne spovedim si sa primim Sfanta Euharistie;,,,,,,dar s-au schimbat monahii care au venit cu alte reguli, adica sa numere zilele de la ultima impartasanie si de nu sunt min.40…nu dau dezlegare de a primi Sfanta Euharisite; asa ca am fost nevoiti sa colindam tara in lung si-n lat, sa ne gasim duhovnic dupa suflet;…….nu mai suntem asa taneri si nu cred ca-i drept, ca am fost nevoiti sa ne parasim cu durere manastirea unde cu drag,am calcat zeci de ani….Sa ne ierte Dumnezeu si sufletele noastre, care ne amintesc mereu;….
    cu preturie, Maria

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.