Să nu confundăm strategia cu depunerea armelor!

(Extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI)
Inter­viu cu părintele Justin Pârvu de la
Mânăstirea Petru Vodă real­izat de mon­ahia Fotini
7 octombrie 2009

Păr­inte, cum sfă­tu­iţi poporul să pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forţa, asupra copi­ilor noştri şi asupra mamelor însăr­ci­nate, şi poate pe viitor asupra tuturor?

Părintele Justin Pârvu

Părintele Justin Pârvu

– Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pen­tru că nu avem decât soluţii dureroase, pen­tru că aceasta este real­i­tatea în care trăim, foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anu­lui că tre­buie să ne pregătim pen­tru mar­ti­raj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­cioşi cu duhul şi cu mintea ca să inţe­leagă. Nu e uşor să traieşti în ziua de azi. Dar dacă Dom­nul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tră, ca din mâna lui Dum­nezeu, şi nu a vră­j­maşu­lui. E mai greu acum, pen­tru că ne-am învăţat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul şi cu toate mof­turile şi lib­er­tăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dău­nă­tor al aces­tor lib­er­tăţi – ne-au slăbit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită ali­men­taţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu sun­tem obişnu­iţi să pur­tăm nici un fel de război, nici duhovnicesc, nici tru­pesc.

De aceea, vă rog să nu mai cău­taţi soluţii. Solu­ţii omen­eşti nu sunt, dragii mei! Solu­ţia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu şi mama pe fiică va da la moarte. Iată că asis­tăm la împlinirea aces­tei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vac­ci­nat, este ca şi cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luam mod­elul lui Brân­cov­eanu, care cu mărime de suflet privea muceni­cia fiu­lui său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să tră­iască în legea creştinească, aceste obi­ceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nici o altă şti­inţă, de nici o şcoală; prin orice mijloace copiii noş­tri sunt otrăv­iţi nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atâtea infor­maţii min­ci­noase la adresa cre­aţiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilu­lui o edu­caţie antihris­tică.

Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din soci­etatea aceasta potrivnică lui Dum­nezeu, staţi fiecare la locurile dum­neav­oas­tră şi măr­tur­isiţi pe Hris­tos, opunându-vă tuturor măsurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru că asta tân­jeşte vră­j­ma­sul să facă, să dis­trugă făp­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dum­nezeu atât de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui să prin­dem put­ere şi curaj, pen­tru că dacă sun­tem aşa de tare lup­taţi şi împresuraţi din toate păr­ţile de atâtea prime­jdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vră­j­ma­şu­lui se măreşte datorită dragostei lui Dum­nezeu sporite faţă de noi, chipul şi ase­m­ănarea Sa. Dar iată cât de mult ne iubeşte Dum­nezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noas­tre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dum­nezeu, că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.

De aceea vă zic – aveţi încredere că Dom­nul vă va da put­ere să măr­tur­isiţi pen­tru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă polit­ică este vrăj­maşă a lui Hris­tos şi slu­ji­toare răului, de aceea numai sim­pla noas­tră vie­ţuire, fără să abdicăm de la prin­cipi­ile noas­tre creş­tine, este o măr­tur­isire şi o muceni­cie de zi cu zi.

Aşadar: Nu prim­iţi acest vac­cin şi nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi! Evreii con­duc lumea şi amer­i­canii lucrează pen­tru ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nici o sfi­ală; totul este la vedere şi sunt con­şti­enţi că nu mai au nici un adver­sar de temut şi luptă pen­tru exter­minarea pop­u­laţiei, ca cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei stu­di­ază şi fac tri­erea iar modul prin care vor dis­tinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăci­unea, smere­nia, dragostea, dar şi măr­tur­isirea. Nu se poate dragoste fără măr­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi dacă ne temem să măr­tur­isim ade­vărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nos­tru care este în neşti­inţă şi noi nu îl infor­măm şi îl lăsăm să cadă pradă aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care îşi pun viaţa pen­tru fraţii lor.

De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necon­tro­laţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă men­drele lor, nu îi lăsaţi pradă edu­caţiei aces­tei soci­etăţi, pen­tru că le-aţi asig­u­rat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea tru­pească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul aces­tei soci­etăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi sim­pli­tate. Sără­cia şi greu­tăţile vă vor întărî mai mult şi mintea, şi sufle­tul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea lib­er­tăţi şi drep­turi ale copilu­lui, ei ajung să aibă drep­tul de a ţi-l ucide, drep­tul de a dis­truge o naţie?

Sf. Apos­tol Pavel spune să ne supunem stăpânir­ilor şi mai mar­ilor noş­tri? În ce măsură ne mai putem supune în ast­fel de condiţii?

– Tot Sfân­tul Pavel spune să ascul­tăm de Dum­nezeu mai mult decât de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decât numai de Dum­nezeu. Diavolul s-a întru­pat în acest sis­tem politic şi se luptă cu noi prin ei, mai aprig ca nicio­dată. Îţi oferă mai întâi toate pricinile păcă­tuirii: câr­ci­umi şi alcool, dez­măţ şi imag­ini cât mai des­frânate, amuza­ment şi lib­er­tăţi de tot soiul. Aşa se alege un con­d­u­că­tor: prin harul lui Dum­nezeu şi voinţa naţiu­nii, nu? Dar aceş­tia ce har de la Dum­nezeu să aibă? Aceştia sunt lupi răpi­tori, nu mai este o stăpânire aleasă, este o stăpânire antihris­tică, potrivnică lui Hris­tos. Dacă se împotriveşte lui Hris­tos, glasul acelei stăpâniri nu va mai fi unul de ascul­tat.

Ce stăpânire este aceasta care ne dă pâine otrăvită să mân­căm? Care ne ucide copiii? Nu vedeţi că au început cu copiii, cu sufletele aces­tea nevi­no­vate? De ce? Pen­tru că îi ucide nevi­no­văţia copi­ilor. Cu mar­ti­ra­jul copi­ilor a început Bis­er­ica lui Hris­tos, cu mar­ti­ra­jul prun­cilor [omorâţi de Irod], iată că începe şi prigoana aces­tui veac de pe urmă. Dar socotesc că jertfa nevi­no­vată a aces­tor copii nu va fi nelu­crătoare, ci ea va da put­ere ale­şilor Bis­ericii lui Hris­tos. Şi cred că va fi o încu­nunare a creş­tin­is­mu­lui prin jertfa copi­ilor nevi­no­vaţi.

Este foarte per­icu­los acum păcatul neşti­in­ţei; toţi vedem peri­colul în care ne găsim şi sun­tem obligaţi să ne infor­mam şi avem dato­ria de a informa şi pe ceilalţi fraţi ai noş­tri mai sim­pli şi nea­ju­toraţi. Nimeni nu va putea spune că nu a ştiut că vac­cinul acesta este uci­gaş… iar pen­tru cei care nu au ştiut cu ade­vărat, pen­tru aceş­tia Bis­er­ica, prin preoţii şi slu­ji­torii ei, este respon­s­abilă şi va răspunde pen­tru sufletele lor. Omul vine să se formeze în Bis­er­ică şi ce for­mare îi dăm noi, dacă propo­văduim aceeaşi învăţătură cu a stat­u­lui antihris­tic? Bis­er­ica nu rămâne străină faţă de toată con­junc­tura aceasta polit­ică şi socială şi este datoare să se implice atât în soci­etate cât şi în polit­ică, atâta timp cât legile politice împied­ică porunca lui Dum­nezeu. Preo­tul, la hiro­tonie, jură că se va supune lui Dum­nezeu şi porun­cilor Lui, dar şi stăpânirii statale. Păi cui jurăm noi? Preşed­in­ţilor şi par­la­men­tar­ilor care legal­izează pros­ti­tu­ţia şi actele cu cip? Păi rolul preo­tu­lui este numai să cunune şi să înmor­mân­teze? Nu! El este sarea pămân­tu­lui şi lumina oame­nilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale aces­tui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumină oame­nilor. Nu ei sunt urmaşii apos­to­lilor, cărora Mân­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geţi în toată lumea şi propo­văduiţi Evanghe­lia la toată făptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă.

Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călu­gări, care într-adevar să se anga­jeze în slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­ţia. Iar prin această schim­bare eu nu înţe­leg îmbunătăţirea con­di­ţi­ilor de viaţă şi nici măcar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci înte­leg o schim­bare în sufletele cred­in­cioşilor, o întărire a cred­in­ţei care ne va da forţa să măr­tur­isim împre­ună, ne va da uni­tatea şi dragostea jert­firii. Impor­tant este să ne opunem tuturor antihriş­tilor şi să murim demn; să nu avem o poz­i­ţie de laşitate. Iar poporul cum să se mobi­lizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri?

Poate că preoţii aceştia se tem să nu fie înlăt­u­raţi din pos­turile lor şi ast­fel să nu mai poată cate­hiza cred­in­cioşii pe care îi mai au.

– Repre­salii au fost din­tot­deauna şi vor fi. Noi nu tre­buie să cal­cu­lăm cât timp de cate­heză avem la dis­poz­i­ţie. Poate să fie şi o săp­tă­mână, dar să îmi fac dato­ria cu toată jert­fel­ni­cia faţă de Evanghe­lia lui Hris­tos şi nea­mul meu. Au fost 12 Apos­toli şi până şi acolo a intrat diviz­iunea, trădarea. Şi ce cate­hizare este aceea dacă taci? Pe mine nu tre­buie să mă îngri­joreze fap­tul că mă va schimba şi va trim­ite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi care să core­spundă baremu­lui. Dacă pătimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţă. Nu este sufi­cient să măr­turis­eşti un ade­văr numai celui de sub epi­trahilul tău, ci tre­buie să îl propo­văduieşti în auzul tuturor, avem dato­ria să scoatem ade­vărul la lumină. Te mai poţi retrage din strate­gie, dar cât durează această strate­gie, măi? Suferă poporul ăsta de atâta strate­gie şi nu mai facem nimic. Să nu con­fun­dăm strate­gia cu depunerea armelor. Doar nu sun­tem făcuţi numai pen­tru zile bune; un război cine îl mai sus­ţine? şi cine sunt lup­tă­torii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Bis­er­ica lup­ta­toare? Lup­ta­toare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva put­er­ilor întuner­icu­lui.

O asceză retrasă în indi­vid­u­al­i­tatea ei nu mai este un ade­văr măr­tur­isit în plen­i­tudinea lui. Foarte fru­mos citeam la Evdoki­mov mai devreme: „Bis­er­ica nu tre­buie să îşi asume tre­burile con­crete ale cetăţii, dar con­şti­inţa creştină este chemată să acţioneze din plin până şi în chestiu­nile cele mai tehnice. Polit­ica, econo­mia, dez­voltarea sunt sfer­ele comune în care cred­in­cioşii şi necred­in­cioşii se întâl­nesc. Şi ce imensă sarcină aceea de a desăvârşi lumea prin sobor­nic­i­tatea cal­i­ta­tivă  a tutur­ora, de a însămânţa în cul­tură lumina Taboru­lui. Un om al luminii poartă o lumină care străluceşte peste întreaga lume. Marii duhovnici spun că orice asceză lip­sită de dragoste şi care nu este un „sacra­ment al fra­ter­ni­tăţii” este deşartă.  Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia înaltă în care au şezut ucenicii; de aici au ple­cat spre Muntele Măslin­ilor. Să ple­căm şi noi în cautarea mâinilor de săraci, căci ele sunt pen­tru noi Muntele Măslin­ilor. Într-adevăr, mul­ţi­mea săracilor este aseme­nea unui codru de măslin sădit în casa lui Dum­nezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne înfăţisa, pre­cum fecioarele cele înţelepte pur­tând lămpile pline înain­tea Mire­lui„[1].

Prob­lema noas­tră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a igno­ran­ţei şi soco­tim păcatul neşti­in­ţei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­ţia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jeşti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” şi tot aşa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a născut acest lib­erti­naj şi această stare te îndrep­tăţ­eşte pe tine cumva să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întuner­icul, să mergi şi cu Dum­nezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos!

[1] Paul Evdoki­mov, Iubirea neb­ună a lui Dum­nezeu, p.23.

Niciun comentariu până acum.

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.