Principele european vs. domnitorul român

Frontieră între civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă.
(articol preluat de la octavianracu.wordpress.com)

Sfântul Neagoe Basarab vs. Machiavelli

Sfântul Neagoe Basarab vs. Machiavelli

În anul 1513 vedea lumina zilei „Principele” lui Nicolo Machiavelli, lucrare politică care, peste o perioadă timp, va prezenta un adevărat manifest al „pragmatismului politic” şi una din expresiile de bază ale gândirii politice moderne. Mai mult decât atât, „Principele” va deveni un adevărat prototip al politicianul occidental modern.

Între 1516-1521, într-un principat ortodox în partea de sud-est a continentului european, vede lumina zilei o lucrare care abordează o viziune absolut opusă celei înaintate de Machiavelli. Din păcate, aceasta va trece neobservată mult timp chiar de poporul căreia i-a fost lăsată drept moştenire.

Este vorba de „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, un adevărat testament politic lăsat urmaşilor, un tratat diplomatic şi o scriere care prezintă o viziune integră asupra fenomenului politic din perspectiva spaţiului ortodox.

Surprinde nu doar faptul că ambele lucrări apar în aceeaşi perioadă istorică, dar şi faptul că subiectele discutate sunt aproximativ aceleaşi: relaţiile monarhului cu supuşii săi, diplomaţia, etica, războiul.

Momentul în care aceste două lucrări văd lumina zilei, devine un punct de separaţie dintre cele două lumi radical diferite şi opuse ca accepţiune a lumii: civilizaţia apuseană şi civilizaţia ortodoxă. Europa occidentală, care se află într-un continuu proces de renegare a propriilor valori, moment istoric care a primit numele de „renaştere”, şi societatea românească statornică, continuatoarea tradiţiei imperiale bizantine.

Diferenţa de viziuni devine radicală prin modul în care sunt tratate subiectele. Machiavelli este îmbibat de anticlericalism retrograd şi dispreţ faţă de orice norme morale, politica fiind percepută de acesta ca un lucru care există pentru sine însuşi. Urmărind încercările lui Machiavelli de a justifica necesitatea depăşirii normelor morale de dragul obţinerii puterii, observăm că în lucrarea acestuia nu regăsim un scop final al politicii, pe altarul căreia au loc sacrificiile.

Totuşi, care este scopul final al politicii?

Principele Machiavelli

Principele Machiavelli

Din păcate, autorul italian nu oferă un răspuns la această întrebare. Puterea „principelui” există şi nu are nevoie de nici un fel de explicaţii, pentru Machiavelli aceasta reprezintă o valoare în sine. Politica este percepută ca o zeitate păgână, în cinstea căreia, pornind de la ideea că puterea este unicul element care oferă un sens existenţei, principele este obligat să jertfească orice. Iată de ce, în acest caz, scopul scuză mijloacele, scopul fiind, fireşte, puterea politică.

Machiavelli caută să şteargă orice diferenţă dintre „bine” şi „rău”, declarând că atunci când este vorba de obţinerea şi păstrarea puterii, totul este permis: „…să nu-i pese dacă va merita faima rea a acelor păcate fără de care i-ar fi greu să păstreze statul; căci dacă cercetăm lucrurile cu atenţie, vom observa că unele scopuri care ni se arată a fi virtuoase, ne-ar duce la pieire dacă le urmărim, în timp ce altele, care ni se par a fi rele, ne fac să dobândim, prin atingerea lor, şi siguranţa şi bunăstarea”.

Două elemente sunt fundamentale, în opinia lui Machiavelli, pentru cucerirea şi menţinerea puterii politice: puterea şi viclenia. Puterea, simbolizată de leu, este cea care intervine în momentul în care nu este suficientă autoritatea legii, iar vulpea este politicianul viclean care caută să ocolească toate legile, inclusiv şi cele morale pentru a ajunge la ceea ce şi-a propus.

Machiavelli ajunge a institui un adevărat cult al vicleniei (de aici şi noţiunea de „machiavellism”), pentru că „…cei care procedează numai în felul leului nu se pricep deloc la arta guvernării”. Politicianul machiavellic este cel care nu cunoaşte ce înseamnă onoarea cuvântului dat: „…un stăpânitor înţelept nu poate şi nici nu trebuie să-şi ţină cuvântul atunci când acesta s-ar întoarce împotriva lui şi când motivele care l-au făcut să promită un lucru au încetat de a mai exista” (regula politicii – n.r. MDN), iar mila, fidelitatea, integritatea de caracter şi credinţa în Dumnezeu sunt doar instrumente pentru înşelarea celor din jur.

„Principele – vulpe” trebuie să-şi menţină o mască falsă pentru a-şi ascunde adevăratele scopuri: „…dar trebuie să ştii să-ţi ascunzi în tot felul această natură de vulpe, să te prefaci şi să nu te dai pe faţă, deoarece oamenii sunt atât de naivi şi se supun atât de uşor nevoilor prezente, încât acela care înşală va găsi întotdeauna pe unul care să se lase înşelat”.

Oamenii din natură sunt răi, consideră Machiavelli, respectiv, unica soluţie contra “răului oamenilor” este puterea, o divinitate însărcinată cu protecţia tuturor. În contextul acestei idei, normele morale, valorile supreme, în cazul în care nu au calitatea de instrumente pentru cucerirea puterii, îşi pierd orice importanţă.

Sfântul Neagoe Basarab

Sfântul Neagoe Basarab

În tabăra opusă se află „principele ortodox”, domnitorul Neagoe Basarab, pentru care politica nu este un lucru care există de la sine şi pentru sine, ci urmăreşte nemijlocit mântuirea domnitorului şi supuşilor săi. Acesta este raţionamentul politicii în spaţiul civilizaţiei ortodoxe. Aici politica devine o pregătire pentru viaţa de dincolo, nu o construcţie a raiului pe pământ. Desigur, o astfel de logică este de neconceput în lumea catolico-protestantă, unde omul este stăpân absolut asupra vieţii sale şi are deplinătate absolută să aleagă între „bine” şi „rău”.

Spre deosebire de principele lui Machiavelli, virtuţile şi izbânzile domnitorului nu se datorează unor calităţi personale, ci voinţei lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă deloc faptul că ortodoxul se lasă pradă fatalismului. Pentru un domnitor ortodox toate eşecurile şi victoriile personale, şi în acelaşi timp ale ţării întregi, sunt rodul vieţii sale duhovniceşti. Dumnezeu nu este un păpuşar, iar omul nu este o paiaţă neputincioasă, însă separarea omului de Dumnezeu înseamnă golirea omului de esenţă, slăbirea interioară care conduce inevitabil la eşecuri.

Izvorul puterii politice nu se află în calităţile personale şi nici în voinţa oamenilor, ci în voinţa şi calitatea lui Dumnezeu. Doar în faţa Lui, voievodul urmează să răspundă pentru modul în care a păstorit supuşii săi: „…că nu te-au ales, nici nu te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales şi te-au unsu şi aceluia plăcere să-i faci”. Să observăm că această viziune se îndepărtează atât de despotismul asiatic, cât şi de democratismul liberal.

Milostenia devine unul dintre elementele de căpetenie pe care trebuie să le urmărească domnitorul. Însă nu o milostenie de dragul menţinerii popularităţii în rândul populaţiei, aşa cum se întâmpla în Roma antică sau în Europa occidentală. Domnitorul nu oferă „pâine şi circ”, ci o milostenie sinceră, pentru iertarea păcatelor sale. Pomana nu este un simplu act de caritate, ci o faptă, o acţiune mistică, însoţită de post, rugăciune, smerenie şi răbdare. În acelaşi timp, spune Neagoe Basarab, domnitorul are trei lucruri în faţă: „ceasul morţii”, „vămile cele înfricoşate” şi judecata de apoi. Anume aceste trei elemente îl fac pe monarh să-şi păstreze verticalitatea morală şi duhovnicească.

Domnitorul ortodox – erou cu înalte calităţi morale

Un capitol separat prezintă relaţia dintre domnitor şi boieri. Neagoe Basarab, vorbind metaforic, prezintă boierii drept o grădină, iar voievodul – gardul care apără grădina de primejdii: „Că eu, feţii mei, am o grădină, cu darul şi cu ajutoriul lui Dumnezeu între multele mele osteninţe şi nevoinţe, o am făcut şi o am crescut frumos şi bine. Grădina aceia şi creştirile cele frumoase dentr-însa suntu boiarii miei cei mari şi cinstiţi. Şi am îngrădit cu gard ca cu un zid de piatră şi grădina mea o am apărat, ca nu cumva să îndrăznească cineva să între într-însă şi să strice ceva den ostenelele mele”. De fapt, aici este vorba de sistemul politic al cărui garant este domnitorul, pentru că în mare parte, păstrarea suveranităţii ţărilor româneşti este legată nemijlocit de puterea boierimii. Chiar şi Machiavelli observă, în „Principele”, că un stat care are o nobilime puternică este uşor de cucerit dar greu de stăpânit. Acolo unde această pătură a fost slabită în favoarea unui despot, cum ar fi exemplu Serbiei, sau nu a reuşit să se cristalizeze, ţările şi-au pierdut independenţa transformându-se în paşalâcuri turceşti.

Ataşamentul boierilor faţă de domnitor depinde de ataşamentul domnitorului faţă de boier. În măsura în care aceste două componente ale puterii politice ştiau să se respecte şi să se completeze reciproc, depindea şi soarta ţării. Iată de ce Neagoe Basarab se adresează fiului său cu următoarele cuvinte: „Iar acum, fătul mieu, eu te las să fii gard grădinii mele şi să o păzeşti, cum am păzitu şi eu. Că dacă o vei păzi şi vei fi gardul împrejurat de piatră, cum am fost şi eu, deacii ei cum cugetă să-şi verse sângele şi să-şi pue capetele pentru mine, aşa-şi vor vărsa sângele şi-şi vor pune capetele pentru tine – sau pentru fieştecare domn care va face şi va păzi aceste învăţături ale mele – şi niciodată nu vor da spatele vrăjmaşilor voştri”.

Dacă la Machiavelli principele îşi menţine autoritatea în faţa supuşilor prin cruzime, domnitorul îşi câştigă simpatia prin milostenie: „…slugile tale care-ţi vor greşi, nu le tăia pentru cuvintele oamenilor, nici îl băga în foc, ci-i iartă greşala, măcar de ţi-ar fi greşit, şi-l învaţă. Cândai doar s-ar întoarce, să fie ca alte slugi, care-ţi vor sluji cu dreptate. Iar de nu să vor întoarce, eşti volnic să-l tai, ca şi pre pomu sterpu. Însă iată ce te învăţu: să nu fie adeseori păharul tău plinu de sânge de omu, că acel sânge, care vei tu să verşi făr de milă, vei da seama de dânsul înaintea lui Dumnezeu.

O altă logică a lui Neagoe Basarab, care aparent răstoarnă ordinea socială a Evului Mediu, ar fi putut şoca în acea perioadă mentalitatea occidentalului machiavellic cu sânge albastru: „Şi de va fi harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu daţi acelora cinstea şi boeriia, în făţărnicie; ce să o daţi aceluia mai sărac deacă iaste vrednic şi harnic şi-şi va păzi dregătoria cu cinste. Că mai bun îţi iaste săracul cu cinste decât boiarul cu ocară”.

Calitatea morală a persoanei este aceea la care atrage cea mai mare atenţie Neagoe Basarab, rezervând un întreg capitol modului în care domnitorul trebuie să se comporte la masă, fragment care este destul de interesant şi util, dar pe care totuşi îl vom trece cu vederea din motive de lipsă a spaţiului.

La subiectul războaielor, la Machiavelli găsim un spirit războinic, dornic de cuceriri. În opoziţie cu acesta, Neagoe Basarab se prezintă ca o fire diplomatică şi pacifistă. În cazul unei ameninţări cu invazia străină, acesta sfătuieşte să se răscumpere de la păgâni pacea, iar în cazul în care aceştia vor dori totuşi să vină cu războiul, domnitorul să nu îndrăznească să părăsească ţara pentru că, mărturiseşte Neagoe Basarab: „…şi eu însumi am fost pribeag, pentr-aceia vă spui că iaste trai şi hrană cu nevoe pribegiia, şi eşti de toţi oamenii dosădit, încă şi copii cei mici, şi de carii suntu mai răi. Pentru-aceia să nu faci aşa. Că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viaţa cu amar şi cu ocară. Nu fireţi ca pasărea ceia ce să cheamă cucu, care-şi dă oaolă dă le clocescu alte păsări şi-i scot pui, ci fiţi ca şoimul şi vă păziţi cuibul vostru!.

Icoana fericitului Neagoe Basarab

Icoana fericitului Neagoe Basarab

În acelaşi timp, nu ne poate lăsa indiferenţi îndemnul la luptă al domnitorului român, în cazul în care ţara o cere:

„…să-ţi rădici gândul şi mintea la cer, să-ţi pogoare şi să-ţi fie Dumnezeu într-ajutor. Iar tu să mergi dreptu faţă la faţă spre vrăjmaşii tăi, fără nici o frică; iar cări vor fi ei mulţi, nimic să nu te înfricoşăzi, nici să te îndoeşti. Că omul viteazu şi războinic nu se spare de oameni cei mulţi; ci cum risipeşte un leu o cireadă de cerbi, şi cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare şi cum rashiră un glonţu de tun multe cete de ostaşi, nu căci este el mic, ci căci vine cu mare rane şi cumplire, pentru-aceia răshiră şi răsipeşte multe cete de oameni, aşa şi omul viteaz şi bărbat şi hrăbor nu se înfricoşează de oameni mulţi. Că omului viteaz toţi oamenii îi sunt într-ajutor, iar omului fricos toţi oamenii şi suntu duşmani, şi încă de ai săi iaste gonit şi batjocorit şi hulit”.

Din câte vedem, gândurile lui Neagoe Basarab sunt pline de realism, izvorât din momentul istoric care dicta împrejurările de atunci şi experienţele de viaţă ale domnitorului, dar în acelaşi timp păstrează spiritul eroic pierdut de Europa în epoca renaşterii. Bineînţeles, „Învăţăturile” nu reprezintă o viziune personală a lui Neagoe Basarab, ci un manifest ideologic al civilizaţiei în sânul căreia acesta s-a născut, manifest al cărui idei şi principii s-au pierdut în urma procesului de formare şi modernizare al statului român şi victoria „Principelui” lui Nicolo Machiavelli.

Generaţiei de astăzi îi revine sarcina de a reînvia, de a scoate din cămara istoriei valorile autentice româneşti pe care civilizaţia occidentală cu o mare insistenţă încearcă să le arunce în lada de gunoi, înlocuindu-le cu un surogat pe care elita modernă românească îl numeşte cu perversitate „cultura română”.

Canonizarea, la 26 septembrie 2009, a lui Neagoe Basarab de către Biserica Ortodoxă Română este un semn dat de sus poporului român. În vremurile de pe urmă, domnitorul se întoarce pentru a spulbera dominaţia „Princepelui”, a nemerniciei, a nedreptăţii şi a politicianismului. Nouă nu ne rămâne decât să-l primim.

Sfinte domnitor Neagoe Basarab, roagă-te pentru noi!

Text integral [Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie]

  • Dimitrie
    Ian 26th, 2010 la 00:10 | #1

    Extraordinar articol!!! De acest fel de articole are nevoie romanismul de azi. Aceste invataturi nu sunt binevenite doar celor care conduc ci si ortodoxului de rand. Sfinte domnitor Neagoe Basarab roagate pentru noi!

  • Noi 12th, 2011 la 17:53 | #2

    Ecelent articol! Bravo domnule! Cunosti suferinta poporului roman, simti romaneste.Iti multumesc pentru acest articol.Romani ca tine sa tot fie!

  • Noi 20th, 2011 la 15:16 | #3

    Elvira :Excelent articol! Bravo domnule! Cunosti suferinta poporului roman, simti romaneste.Iti multumesc pentru acest articol.Romani ca tine sa tot fie!

  • Noi 20th, 2011 la 15:25 | #4

    Sfinte Neagoe Basarab si Sfinte Stefan rugati-va pentru noi romanii sa iesim din ,,amorteala,, in care ne-am scufundat.Ajutati-ne sa spulberam dominatia principilor machiavellici!

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.