Pe Acesta să-L ascultaţi!

† Episcopul Augustin de Florina (Kandiotul)
Omilia Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotul.
Sfânta Biserică a Sf. Pantelimon, Florina, 6 ianuarie 1983.

Ascultăm de Hristos?

Mitropolitul Augustin de Florina

Mitropolitul Augustin de Florina

Ateii şi materialiştii ne întreabă: Ce a făcut Hristos de la doisprezece până la treizeci de ani ai Săi? Unii, în chip samavolnic spun că în această perioadă, după cum tinerii se duc acum în afară la studii, aşa şi Hristos S-a dus undeva să studieze. Şi îşi închipuie că S-a dus în India şi acolo a învăţat arta fachirilor. Ce vom răspunde acestora?

Lucrurile, potrivit cu Textele Sfinte, sunt foarte simple. Menţionez un singur exemplu. Eu sunt originar dintr-un mic sat din Ciclade. Dacă vă duceţi în satul meu şi întrebaţi, vă vor spune şi detalii din copilăria mea. Apoi, vă vor spune: a plecat din sat, s-a dus la şcoala primară, apoi la gimnaziu, apoi la universitate şi a studiat şi de atunci n-a mai venit… Le ştiu pe toate. Bătrânii urmăresc evoluţia copiilor satului.

Ce vreau să spun? Hristos nu S-a născut într-un mare oraş, într-o metropolă. S-a născut într-un mic sat, Bethleem, şi a crescut în Nazaret – de aceea, se numeşte Nazarinean. Acolo a locuit. Dacă ar fi plecat, primii care ar fi ştiut-o ar fi fost compatrioţii Săi. Însă ei mărturisesc că Hristos nu a plecat nicăieri. Ne spune Evanghelia. Când S-a dus în satul Său, Nazaret, şi i-a învăţat, i-a surprins: cum cunoştea El atâtea lucruri, dacă nu a mers la şcoală – „carte… nefiind învăţat” – zice textul sfânt (Ioan 7, 15). Nu ar fi rămas uimiţi, dacă Hristos ar fi studiat în şcoli străine. În felul acesta se demolează  imaginaţia necredincioşilor.

Răspunsul la întrebarea acestora este că în perioada celor optsprezece ani, Hristos a trăit în anonimat, ca smerit tâmplar. Lucra în atelierul lui Iosif şi mânuia tesle şi fierăstraie. Era primul muncitor şi a sfinţit lucrul cu mâinile, salahoria, care era dispreţuită în lumea antică. Aşadar, lucra şi trăia în anonimat.

Când S-a făcut de treizeci de ani, atunci – zice Evanghelia – a venit din Galileea la Iordan şi S-a botezat. Acolo se aduna mulţime de oameni pentru a se boteza de către Ioan Botezătorul. Văzându-L pe nazarinean, cine ar fi presuspus că sub chipul acela smerit s-ar fi ascuns măreţia Dumnezeirii? Ioan, însă, a primit un semn ceresc şi doar ce S-a apropiat Hristos, îi spune: Tu vii la mine să fi botezat? În faţa Ta sunt foarte mic. Nu sunt vrednic să mă aplec ca să dezleg „cureaua încălţămintelor” Tale (Marcu 1, 7). Dar Hristos a insistat că voia lui Dumnezeu este să fie botezat în repejunile Iordanului.

Şi atunci s-a întâmplat minunea, fapt care vine să confirme dumnezeirea lui Hristos: s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a venit în chip de porumbel şi a şezut deasupra capului lui Hristos. În acelaşi timp s-a auzit un glas – mesajul Tatălui Ceresc: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 17).

Ce înseamnă cuvintele acestea? Le auzim astăzi de sărbătoarea Teofaniei, dar ne-am adâncit în conţinutul lor? Cum se numeşte aici Hristos? „Fiul” lui Dumnezeu. Nu „fiul” în sensul general în care toţi ne numim copii ai lui Dumnezeu, ci în înţelesul special, aşa cum Îl mărturisim în Simbolul Credinţei. Are o relaţie specială şi unică faţă de Tatăl Cel Ceresc. Este Fiul lui Dumnezeu Cel prin fire şi Unul-Născut, Care a venit  în lume să mântuiască neamul nostru. Este Fiul cel iubit, care a împlinit cu desăvârşire voia Tatălui Ceresc, S-a supus Acestuia până la moarte, I-a bineplăcut desăvârşit. Este Omul desăvârşit; nu există altul. Toţi câţi s-au numit „mari” sunt pitici faţă de El, fragmente faţă de Cel care este monada perfectă. Este Unul, Cel desăvârşit.

De aceea, exact din acest motiv, Hristos, ca desăvârşit, merită să fie Călăuzitorul, unicul călăuzitor al umanităţii. Şi, de aceea, la sfârşitul vieţii Lui pământeşti, în timpul Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor, se va auzi iarăşi acelaşi glas de la Tatăl cel Ceresc, adăugând însă ca o completare: „Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17,5).

***

„Pe Acesta să-L ascultaţi”. Să mă opresc aici? Să mă ridic să fug, să merg în Sfântul Munte să plâng? Mi se pare că în deşert predic şi strig. Aveţi urechi, aveţi inimă, aveţi simţământ de cinstire faţă de Dumnezeul-Om sau facem sărbătorile formal? Acest cuvânt, „Pe Acesta să-L ascultaţi!”, v-aţi gândit ce obligaţii naşte pentru noi ?

„Pe Acesta să-L ascultaţi!” vrea să spună să-L ascultăm şi să împlinim poruncile Lui. Şi care sunt poruncile Lui? Menţionez câteva…

O poruncă zice: „Să nu vă juraţi nicidecum” (Matei 5, 34), să nu te juri deloc. Aceasta a spus-o Hristos şi Legea Lui este desăvârşită. Însă, noi, în tribunale, sub icoana lui Hristos, avem Evanghelia pe care suntem chemaţi să ne jurăm. Şi doar câţiva creştini curajoşi, care au cunoştinţă de Evanghelie, întreabă: Dar, domnule preşedinte, Evanghelia pe care mă chemaţi să jur zice: „Să nu te juri nicidecum”. Cum,  dumneavoastră, mă puneţi să o fac?… Pretutindeni au avut loc schimbări care grăbesc agiornamentele, dar până în punctul acesta, ca să fie abolit jurământul, nu s-a ajuns. Din nefericire, zi de zi, se fac jurăminte în depuneri false. Cum să ajungă astfel tribunalul la o judecată dreaptă?

Vreţi o altă poruncă? „Să nu ucizi” (Ieşire 20,15). Hristos, desigur, a interzis nu doar crima, ci şi ura. Şi totuşi, aşa-numiţii creştini, au însângerat lumea în două războaie mondiale, cu milioane de victime, şi se pregătesc pentru cel din urmă război, Armaghedonul Apocalipsei.

„Pe Acesta să-L ascultaţi” – „Să nu te juri nicidecum”. Şi noi ne jurăm. „Pe Acesta să-L ascultaţi” – „Să nu ucizi”. Şi noi ucidem. „Pe Acesta să-L ascultaţi” – „Să nu fii desfrânat” (Ieşire 20, 13). Să respecţi femeia aproapelui ca pe ceva sfânt şi cu toate acestea, în zilele noastre, am văzut că se votează o lege care dezincriminează de acum desfrâul.

Ce mai lipseşte? Să se legifereze furtul. Dar ce ipocriţi suntem! Am întrebat persoane sus-puse: în cântarul vostru, care dintre cele două atârnă mai greu: adulterul sau furtul? Furtul, au răspuns. Bravo, vouă! Şi totuşi la bărbatul respectabil, cinstit, adulterul cântăreşte mai mult. Mi-a spus un comerciant din Athena: Dacă mi-ar fi spart magazinul şi mi-ar fi luat toată marfa, m-ar fi durut, dar nu atât cât m-a durut că femeia mea, pe care o consideram cinstită, m-a înşelat cu altul. Adulterul este un păcat mai rău decât furtul, mai rău decât crima; şi totuşi este dezincriminat. O, ipocriţilor! După cum aţi radiat „Să nu ucizi” şi „Să nu săvârşeşti adulter”, radiaţi şi „Să nu furi”. Ce să facem, zic? S-au înmulţit cazurile de adulter, nu putem să-l considerăm de acum crimă. Dar oare furtul regresează? Şi cu toate acestea, nu este dezincriminat. Dacă, aşadar, păzim porunca „Să nu furi”, cu mult mai mult trebuie să păzim porunca „Să nu săvârşeşti adulter”.

Anume m-am referit la aceste porunci. Există şi altele. Şi cea mai mare este porunca iubirii: „Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 34). Aici ne aflăm cu toţii deficitari, cu lipsuri. „Pe Acesta să-L ascultaţi”. Chiar, care dintre dumnezeieştile porunci le păzim?

***

„Pe Acesta să-L ascultaţi”. Hristos, iubiţii mei, continuă să ne vorbească de-a lungul tuturor veacurilor. Glasul Său se aude şi astăzi. Vorbeşte prin studierea Evangheliei, prin predicile bisericii, prin imnele şi slujba din biserică, prin lucrările Sale din natură şi din creaţie, prin toate zidirile. Vorbeşte. Şi oamenii ce fac? Îşi astupă urechile cu dopuri de ceară. Să nu audă glasul Lui. Şi îşi deschid urechile lor – cui? – diavolului. Pentru că spune un filosof rus, care a prevăzut catastrofele viitoare: Cine nu ascultă de Hristos, va asculta de diavolul. Şi vedem astăzi că urechiuşele sunt ciulite la diavolul. Vorbeşte diavolul prin toate mijloacele: prin ziarele şi tipăriturile ruşinoase, prin radio şi,  înainte de toate, prin televizor. Un copilaş mi-a spus: două ore citesc şi trei ore mă uit la televizor. În felul acesta, generaţia noastră este a copiilor televizorului.

Care va fi consecinţa? Pe mine mă întrebaţi? Deschideţi pe profetul Isaia, să vedeţi ce spune Dumnezeu: „Dacă Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca”. Pământul se va face Rai. „Dacă însă nu Mă veţi asculta” – groaznic – „sabia Mea vă va mânca”, veţi fi junghiaţi, veţi fi exterminaţi (Isaia  1, 19-20).

Să ne astupăm urechile la vocile iadului şi să le deschidem pentru a asculta cuvântul lui Dumenzeu. Să-L ascultăm pe Hristos şi ca nişte copii ai Lui iubiţi, să răspundem: „Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă” (I Regi 3,9).

† Episcopul Augustin

(traducere din elină de monahul Leontie)

Niciun comentariu până acum.

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.