Mitropolitul Augustin de Florina: Duminica Samarinencei

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la
Duminica Samarinencei (Ioan 4, 5-42)

Aceasta este credinţa noastră!

Iubiţii mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă inţelegeţi toţi. Dar oare vor exista urechi care să audă? O profeţie zice că vor veni vremurile în care oamenii işi vor astupa urechile ca să nu audă adevărul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nădejdea că mă veţi auzi îndrăznesc să vorbesc.

***

Duminica Samarinencei

Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la evanghelie. Vorbeşte despre o femeie păcătoasă, care a crezut în Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Fotini şi în cele din urmă a fost martirizată ea însăşi, dar şi multe rude ale ei. Este sfântă şi este sărbătorită nu numai astăzi, în Duminica Samarinencii, ci şi pe 26 februarie.

„Samarineancă” (Ioan 4, 9) nu este numele ei, ci înseamnă locul obârşiei ei. După cum unei femei care este din Macedonia îi spunem machidoancă, aşa şi aceasta se numeşte samarineancă, deoarece provenea din Samaria, o regiune din Palestina, mai sus de Ierusalim, cu capitala în cetatea Samaria. Locuitorii ei au crezut la început în Dumnezeul cel Adevărat ca şi iudeii, însă mai pe urmă au amestecat religia cea adevărată cu obiceiurile şi tradiţiile idolatre, şi astfel şi-au schimbat religia.

Atenţie! Pentru că şi noi creştinii mai tineri care avem unica religie adevărată, am amestecat sfânta noastră credinţă cu obiceiuri idolatre. Un astfel de obicei este de pildă carnavalul de la lăsatul secului de carne. Carnavalul nu este un obicei creştin, dansurile nebuneşti, chefurile şi distracţiile; sunt idolatre. Se amestecă uleiul cu apa? Nu. Tot aşa nu poţi să amesteci şi credinţa noastră cu idolatriile. Aşadar, religia samarinenilor era una falsificată şi de aceea iudeii o dispreţuiau.

Citește mai mult

Ultimele clipe din viața Sfântului împărat Constantin

Lectură din cartea “Viaţa lui Constantin” a scriitorului bisericesc Eusebiu de Cezareea (sec. IV): „Ultimele lui clipe din viaţă şi înmormântarea sa”. „…chemând la sine pe episcopi, le-a vorbit în felul următor: «A sosit în cele din urmă și clipa în care am nădăjduit atâta vreme și la care tânjind, atâta vreme m-am rugat, ca … Citește mai mult

Sfântul Nou Mucenic Ioan din Santa Cruz

Sfântul Ioan din Santa Cruz
Sfântul Ioan din Santa Cruz

(…care a suferit martiriul în America din partea sataniștilor la anul 1985).

Noul Mucenic, părintele Ioan Karastamatis, s-a născut în anul 1937 în satul grecesc Apikia din insula Andro.

La vârsta de 20 de ani pleacă în America, iar mai târziu îşi întemeiază o familie. Este hirotonit preot şi timp de 10 ani lucrează cu râvnă apostolică în Alaska, unde slujeşte în mai multe sfinte locaşuri. Vine în Santa Cruz, la biserica Sfântului Prooroc Ilie, pe care o restaurează şi o sfinţeşte, devenind centrul de cateheză ortodoxă pentru toţi cei din această regiune, în care oamenii erau îndepărtaţi de Dumnezeu şi de Biserică.

Părintele Ioan era simplu în comportamentul său. Îşi iubea enoriaşii, iar uşa casei lui era mereu deschisă. Chiar şi noaptea, dacă îl căuta cineva era primit înăuntru. Propovăduia cu multă înflăcărare, Îl iubea pe Dumnezeu şi dorea ca toţi să-L iubească. Mergea prin parcuri şi vorbea cu oamenii care nu ştiau nimic despre Dumnezeu ori umblau pe căi rătăcite ori erau evrei.

În satul natal al părintelui Ioan din insula Andro, are loc o minune cu crinii albi şi bine mirositori, care sunt florile Maicii Domnului. Când crinii înfloresc, îi dezrădăcinează şi îi aşează în biserica Preasfintei, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mai târziu, după cum e şi firesc, frunzele şi florile se ofilesc şi cad, rămânând doar tulpina uscată. Sunt lăsaţi aşa în faţa icoanei, iar în postul Maicii Domnului, crinii încep să înmugurească şi să înflorească. La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului crinii sunt deja înfloriţi. Acest lucru se repetă în fiecare an. Părintele Ioan, când a revenit pentru puţin timp în Andro, i-a cerut stareţului Dorotei câţiva crini uscaţi pe care i-a aşezat în biserica sa din Santa Cruz, la o icoană a Preasfintei, iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului, în chip minunat au înmugurit şi înflorit. Lumea a început să se întarească şi mai mult în credinţă şi să aibă mai multă evlavie la Preasfânta.

Citește mai mult

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Predică la sfârşitul Tainei Sfântului Maslu despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (sau Sirianul, sau Siriacul), rânduită spre a fi rostită pe tot parcursul Postului celui Mare. „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului … Citește mai mult

Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei

Sfântul Luca
Sfântul Luca

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al III-lea: „Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.”

După obişnuitul început…

Condacul 1:

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolei şi doctorul preaales: că în Rusia vieţuind ca un înger numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Icosul 1:

Înger te-ai arătat, Părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;
Bucură-te, vas al cucerniciei;
Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;
Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte ai mărturisit;
Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;
Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;
Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;
Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;
Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;
Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;
Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Citește mai mult

Paraclisul Sfântului Grigorie Palama

Paraclisul celui între sfinți părintelui nostru, mare dascăl al lumii și ierarh, Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni. „Caută degrab către cei care te laudă și îți sărută icoana ta, și bucurie tuturor dăruiește-ne. Părinte Grigorie roagă-te pentru noi. […] Părinte înțelepțește turma ta să priceapă înșelătoarele vorbe și prea-viclenele puneri la cale și … Citește mai mult

Sf. Inochentie de Odessa: Despre curăţie

Cuvânt al Sfântului Ierarh Inochentie al Odessei despre curăţie. „…cel cel vrea să biruiască singur trupul, acela în zadar se chinuieşte. Aruncă spre Domnul neputinţa firii tale şi mărturiseşte înaintea Lui toată slăbiciunea ta, atunci pe nesimţite vei primi de la Dânsul şi darul curăţiei. […] când vei simţi că fie pe calea vederii fie pe calea auzului … Citește mai mult

Sf. Inochentie de Odessa: Despre limbuţie

Cuvânt al Sfântului Ierarh Inochentie al Odessei despre limbuţie sau vorba deşartă. „… Dacă e cineva care sa nu greşească în cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să îşi înfrâneze şi trupul întreg. Aceasta este răsplata firească pentru înfrânarea limbii noastre. Dimpotrivă, cel ce s-a deprins a greşi cu cuvântul, curând începe a … Citește mai mult

Sf. Teofan Zăvorâtul: Despre împărtăşanie

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul despre Sfânta Împărtăşanie în Duminica Ortodoxiei. „… Domnul e Foc Încălzitor. El aduce cu Sine căldură duhovnicească şi în sufletul care L-a primit. Cel ce intră din frigul de afară într-o cameră încălzită simte o căldură care îl pătrunte plăcut în întreg trupul. Aşa e şi cu căldura duhovnicească, ea … Citește mai mult