Neîmpărtăşit

Locuind într-un cartier bucureştean, împart în fiecare Duminică, cu alte peste două mii de familii, o singură biserică ce totuşi pare a fi suficient de încăpătoare având în vedere că numărul de creştini prezenţi la Sfânta Liturghie cu greu depăşeşte pragul de două sute (de inşi), chiar şi în ziua Învierii. Din această brumă de oameni, să […]

Susţineţi financiar Misiunea Ortodoxă în Burundi şi Rwanda!

Situaţia religioasă din Burundi şi prezenţa de trei ani a Bisericii Ortodoxe Continuăm cercetarea noastră referitoare la situaţia religioasă, iar astăzi ne ocupăm de Burundi, o ţară din Africa, în care Biserica Creştin-Ortodoxă are o prezenţă de 3 ani. Burundi avea o populaţie, conform recensământului din 2008, de 8.050.000, care a crescut la mijlocul anului […]

O acţiune originală a Mitropolitului Nikolaos de Mesoghea

(marţi, 11 septembrie 2012, autor: Emilios Polighenis) Inovând pentru încă o dată, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Mesoghea şi Lavreotiki, kyr Nikolaos, în loc de scrisoarea-enciclică, pe care mitropoliţii obişnuiesc s-o trimită elevilor cu ocazia începutului de an şcolar, le-a trimis un mesaj electronic, însoţit de un interviu pe care l-a acordat unor elevi de liceu în […]