„Omul se maturizează atunci când negativitatea din acțiunile semenilor nu mai poate stinge în el iubirea față de oameni.” – Mitropolitul Antonie de Suroj
„Cu adevărat, când se înteţesc timpurile în felul acesta, simt că singura şi ultima redută, ne rămâne Hristos. Şi nu pot să nu mă umplu de bucurie, când mă gândesc, că oricât de rele ar fi vremurile, oricât de jefuiţi am fi de toate şi de tot, oricât de chinuiţi, fugăriţi, amendaţi, umiliţi sau persecutaţi, … Citește mai mult
(glasul al 2-lea) Pomenirea Drepţilor Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânşii, rugămu-ne Ţie, mântuieşte sufletele noastre.
Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului
Condacul 1
Însoţirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ca celor ce aţi născut pe Maica Vieţii noastre, binecuvântată de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cântări de laudă aducem vouă noi, rugătorii voştri; iar voi, ca cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, păziţi-ne cu rugăciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cântăm: Bucuraţi-vă, Părinţi de trei ori fericiţi!
Crăiasă alegându-Te, Îngenunchem, rugându-Te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-Ţi adorată Asupră-ne coboară, O, Maică Preacurată Şi pururea Fecioară, Marie! (Mihai Eminescu, „Rugăciune”)
Naşterea Maicii Domnului
Pr. Constantin Voicescu
Iubiti fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos,
Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfârşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o fiinţă cerească sau pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărita, făra de asemănare decât Serafimii.
Primește rugăciunea gurii mele celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; și să nu te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic și nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia cea pierdută, căci m-am facut pustiu de a mă îndrepta către toată osârdia și tot gândul cel bun. Căci, dupa ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu și de beția patimilor este înnegrită inima mea.
Mărturisesc Ție Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea și dobitocia mea. Voi spune, iarăși, din inimă, toată bunătatea și veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginită iubire le-ai revărsat peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău și lesne am săvârșit tot păcatul. Iar Tu, Stăpane, ai trecut cu vederea toata răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalță prin darul Tau, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage pe mine, iarăși, darul Tău către viață, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruință mă duc.
O, cât de cumplită e obișnuința patimilor! Cum leagă mintea cu legături de nedezlegat! Și eu, păcătosul, mă leg cu ele de buna mea voie. Și încă mă și bucur când mă văd legat. Cufundat sunt în adânc: și-n fiecare zi mă bucur de lanțurile vrajmașului și mă îndulcesc într-însele. Ne leagă cu legături pe care nu vrem să le vedem, și de-a pururi ne întinde curse, în care mă prind. Pentru că el însuși cunoaște cugetul și pornirea. Și fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă.
Interviu cu Preasfințitul Damaschin, episcopul Sloboziei și Călărașilor
Reporter: Aș vrea să pun în discuție în acest interviu un aspect al vieții bisericești care este nefiresc și în foarte multe cazuri este acceptat ca normal. Este vorba de participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În timpul nostru, față de situația din Biserica primară, a intervenit o diferență între cler și credincioși la împărtășirea cu Sfintele Taine – Cina Domnului. Dacă în Biserica primară atât clerul cât și credincioșii se împărtășeau la fiecare participare la Sfânta Liturghie, acum clerul se împărtășește la Sfânta Liturghie și, de multe ori, credincioșii numai asistă. Sunt Sfânte Liturghii la care nu se împărtășește nici un credincios, nici măcar copiii. Este ca și cum un părinte s-ar așeza la masă, s-ar așeza și copiii în jurul mesei, părintele mănâncă și copiii se uită. Este o contrazicere a însăși esenței Liturghiei, care reprezintă adunarea creștinilor pentru a celebra Cina Domnului.
P.S. Damaschin Coravu
P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ. Saltul calitativ se referă la faptul că, dacă la început nu era nevoie de o pregătire cu totul specială, adică în fiecare zi să se spovedească cineva pentru a fi apt să se împărtășească sau nu, o dată cu înmulțirea creștinilor și cu împuținarea clerului față de numărul mare al creștinilor, și datorită, probabil, unei experiențe când s-a constatat că nu toată lumea era pregătită atât de des și că nu puteau să se împărtășească unii datorită profesiilor pe care le exersau și nu puteau să fie pregătiți din punct de vedere spiritual și moral,atunci s-a trecut la o pregătire, cel puțin temporară, încât să existe totdeauna credincioși – cel puțin unii dintre ei – care să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Și acest lucru este de dorit să se întâmple și astăzi.Desigur că la noi există parohii, din păcate, de mii și zeci de mii de suflete. Marea majoritate nu participă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și dacă ar participa și ar solicita să se împărtășească, preotul le-ar spune că nu pot pentru că nu s-au spovedit, nu s-au pregătit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie. Și este corect acest lucru. Dar trebuie spus că și spovedania a suferit o evoluție, în sensul că mărturisirea se făcea la început în comun, când fiecare spunea în biserică ce a făcut, dar în timp s-a renunțat la mărturisirea în comun și datorită posibilității ca unii dintre credincioși să se smintească de ce păcate a săvârșit unul sau altul dintre frații întru credință. Astfel că s-a trecut la spovedania particulară pentru a se administra fiecăruia epitimia, medicamentul individualizat pentru îndreptare și nu în comun, ca un panaceum pentru toate păcatele săvârșite.
1. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale.
2. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile dreptăţii şi doresc să se apropie de Dumnezeu.
3. Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri.
4. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
5. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
