pocăinţă

Smerenia sfinţilor

de

Mitropolitul Augustin de Florina
Omilie la pomenirea Sfântului Tarasie
(25 februarie)

Sfântul Tarasie
Sfântul Tarasie

Biserica, iubiţilor, ca să-i înveţe pe copiii ei marile adevăruri ale credinţei, foloseşte icoane; icoane pe care le zugrăveşte în faţa lor când prin cuvinte, când prin culori.

De exemplu, prin cunoscuta Parabolă a fiului risipitor, Biserica noastră ne prezintă o icoană, folosind cuvintele Evangheliei: icoana omului care se pocăieşte şi cade la picioarele tatălui şi-şi cere iertare pentru toate păcatele făcute. Prin această frumoasă parabolă a fiului risipitor, icoană a pocăinţei sincere, Biserica ne invită şi pe noi, fiii risipitori mai mici, să ne pocăim cu sinceritate şi să cerem iertare de la Tatăl cel ceresc. Se cuvine ca noi toţi, da, noi toţi, mireni şi clerici, femei şi bărbaţi, săraci şi bogaţi, împăraţi şi patriarhi, toţi fără excepţie, cât mai trăim în această lume deşartă, să arătăm adevărată pocăinţă şi cu durere în inimă şi lacrimi în ochi să spunem şi noi: „Părinte, am greşit la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău” (Luca 15, 21).

Dar Biserica, în afară de aceste icoane, pe care ni le zugrăveşte prin învăţătura ei, foloseşte şi alte icoane, care se zugrăvesc cu culori pe lemn. Şi dă o mare importanţă şi acestora. Biserica noastră sărbătoreşte pomenirea unui mare erou şi apărător al Ortodoxiei, a Sfântului Tarasie, care s-a luptat mult pentru ca Biserica să aibă icoane, icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor. Cât de mult se împodobeşte şi se înfrumuseţează Biserica atunci când are icoane, dar şi cât de multe învaţă poporul de la icoane! În bisericile bizantine, printre alte icoane, zugravii pictau şi unele minuni ale lui Hristos, dar şi anumite parabole.

De exemplu, au zugrăvit şi Parabola fiului risipitor. Astfel, credincioşii aveau în faţa lor o icoană dublă; pentru că aceluia care vedea zugrăvită Parabola fiului risipitor i se năştea curiozitatea de a-l întreba pe preot şi de a asculta din gura lui frumoasa parabolă, dacă era analfabet. În felul acesta se învăţa de două ori: şi din cele care se priveau şi din cele care se auzeau. Cât de mult am fi învăţat dacă într-un loc al bisericii ar fi fost şi astăzi zugrăvită icoana cu fiul risipitor, de exemplu!

Despre Sfântul Tarasie, care este sărbătorit pe 25 februarie şi care s-a luptat pentru sfintele icoane, vom vorbi aici.

Citește mai mult

Predică la Duminica „Fiului risipitor”

de

Evanghelia ce se citeste in Duminica a doua din Perioada Triodului, Duminica Fiului Risipitor, ne arata importanţa pocaintei sincere pentru viaţa crestina in general si mai ales pentru pregatirea noastra duhovniceasca in vederea intalnirii cu Hristos Cel Răstignit si Inviat. ”Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer … Citește mai mult

Păcatul este un faliment economic

de

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la
Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11 – 32)

„Şi acolo şi-a risipit averea trăind în dezmierdări” (Luca 15, 13)

Pilda fiului risipitor
Pilda fiului risipitor

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt.

Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru.

Citește mai mult

Sfânta maria Egipteanca: Pocăinţa care preschimbă iadul în rai

de

Părintele Iustin Popovici
Omilie la Duminica a V-a din Marele Post
(1965)

Cuviosul Zosima şi Sfânta Maria Egipteanca

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iată a V – a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [care pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…

Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Şi care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că postul, postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului”. Prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului… Nu există o altă armă, nu există un alt mijloc.

Citește mai mult