Lună: martie 2010

Sfânta maria Egipteanca: Pocăinţa care preschimbă iadul în rai

de

Părintele Iustin Popovici
Omilie la Duminica a V-a din Marele Post
(1965)

Cuviosul Zosima şi Sfânta Maria Egipteanca

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iată a V – a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [care pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…

Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Şi care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că postul, postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului”. Prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului… Nu există o altă armă, nu există un alt mijloc.

Citește mai mult

Despre păcatul desfrânării şi Sfânta Maria Egipteanca

de

Predică în 2 părţi, a părintelui Gheorghe Aniţulesei la Duminica a V-a a Sfântului Post al Paştelui, Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Iată un subiect care atinge chiar inima stricăciunii societăţii actuale. Partea 1 (despre păcatul desfrânării): Partea 2 (despre Sfânta Maria Egipteanca):

Un plan de prefabricată exterminare a Episcopului Artemie şi a Arhimandritului Simeon

de
Arhimandritul Simeon

În actuala epocă a globalizării, în care marile idealuri CREDINŢĂ-PATRIE-FAMILIE sunt atacate şi în care se pregăteşte venirea lui Antihrist, este o crimă ca cineva să fie patriot şi adevărat creştin ortodox. Aceasta este şi crima nevoitorului ierarh al poporului ortodox sârb Artemie şi a părintelui arhimandrit Simeon. Acesta este adevăratul motiv al prigoanei.

Comportamentul lor faţă de episcopul de Raşca-Prizren şi faţă de colaboratorii săi a fost ticălos şi preaticălos. Fac demonstraţie de putere! Au de partea lor ca mari şefi care au bombardat poporul sârb. Şi au reuşit să scoată un ordin de arestare, fără a se face un proces şi fără a demonstra nimic!!!

Datele se schimbă

Până acum ştiam că ordinele internaţionale se emiteau pentru teroriştii recunoscuţi care erau judecaţi şi condamnaţi pentru mari crime. Ieşeau pentru hoţii care delapidau multe milioane de euro. Acum datele s-au schimbat. Acum ele se emit pentru creştinii ortodocşi, care se opun planurilor antihriştilor. Părintele Simeon a fost arestat ca un criminal cu ordin internaţional de arestare şi este reţinut la secţia de poliţie Thermaikos, în Neous Epivates, Tesalonic, fără a se putea apăra, fără a fi judecat şi fără a şti dacă suma, care „s-a delapidat”, este mare sau mică!!! Prigonitorii ştiu foarte bine nevinovăţia lor, cum ştiu şi unde au mers banii, dar au inventat o găselniţă ca să-i prindă în sac. Nu spun adevăratul motiv al izgonirii, ca să nu işte vreun protest internaţional!!!

Citește mai mult

Dimitrie Tselenghidis: „Romano-catolicismul nu poate fi considerat Biserică…”

de

„Prăpastia e de netrecut, nu au nici un sens dialogurile teologice, dacă nu se rezolvă diferenţele dogmatice…”, a menţionat profesorul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, vorbind în Larisa.

Profesorul Dimitrie Tselenghidis de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, vorbind în dimineaţa zilei de duminică (14.03.2010) la o manifestare ce a fost organizată în Larisa de Uniunea Locală a Teologilor şi Vatra Creştină „Apostolul Pavel”, şi-a exprimat teza că romano-catolicismul şi protestantismul nu pot fi considerate biserici şi că ele constituie „erezii”.

Citește mai mult

Sfântul Lavrentie al Cernigovului sau plânsul iubirii pentru iadul pe care îl alegem

de

Sfântul Lavrentie al Cernigovului

„Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere„.

„Dacă ai văzut că un om plânge, cum ai putut să mai manânci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului).

20 ianuarie este data de prăznuire a unui mare Sfânt rus foarte apropiat de noi ca timp (a trecut la Domnul acum 59 de ani), Cuviosul Lavrentie de la Cernigov, dăruit de Dumnezeu cu harismele deosebite ale Sfinţilor din vechime: văzător cu Duhul în inimile oamenilor, prooroc al vremurilor din urmă şi făcător de minuni. Dincolo de toate, însă, Sfântul Lavrentie era o inimă care ardea de iubire pentru fiecare suflet şi care, asemenea Sfântului Isaac Sirul, a Sfântului Siluan Athonitul şi a altor sfinţi, nu numai că era de o sensibilitate duhovnicească extraordinară la suferinţele oamenilor şi plângea împreună cu ei, ci plângea neîncetat şi pentru cei care se afla în iad, precum şi pentru cei care… prin neascultarea lor de Dumnezeu îşi pregăteau acelaşi chin veşnic. Realitatea iadului este descrisă alegoric, dar cutremurator de către Sfântul căruia Domnul i-a arătat tainele nevăzute de ochi omeneşti; am căutat să nu cenzurăm, ci chiar să accentuăm (prin aşezarea încă din titlu şi din motto a respectivelor cuvinte) acest lucru pentru a contracara tendinţa care există astăzi de a… ignora până la necredinţa realitatea iadului (există un origenism tacit în credinţa foarte multora dintre noi şi, asa cum spunea un alt părinte, poate că de aceea şi suntem atăt de nepăsători, pentru că ni se pare că iadul nu are cum să mai existe, de vreme ce Dumnnezeu e atotmilostiv).

Citește mai mult

Părintele Iustin Popovici: Duminica Sfântului Ioan Scărarul

de

Părintele Iustin Popovici:
Omilie la Duminica a IV-a din Postul cel Mare
(Duminica Sfântului Ioan Scărarul)

Scara dumnezeiescului urcuş

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?

Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a ndus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.

Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint… O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?

O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!… Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.

Citește mai mult

Omilie la Sfântul Teofan Mărturisitorul exilat în Samotracia

de

Omilie a Mitropolitului Augustin Kandiotis
(12 martie)

Sfântul Teofan Mărturisitorul

Biserica, iubiţilor, Biserica este ca şi cerul. Cerul este plin de stele. Unele sunt mici, altele sunt mari. Toate strălucesc noaptea. Ziua străluceşte cea mai mare stea, care se numeşte soare. Aşa este şi Biserica: un cer, un cer duhovnicesc. Soare este Hristos. Stele sunt sfinţii. Sfinţii strălucesc pe tăria duhovnicească a Bisericii. Strălucesc prin învăţătura lor, prin viaţa lor, prin minunile pe care le fac. Stelele se deosebesc una de cealaltă. Şi sfinţii se deosebesc unul de altul în cinste şi-n slavă. Fiecare din sfinţi are propria strălucire şi propriile harisme. Nenumărate sunt stelele. Nenumăraţi sunt şi sfinţii.

Unul din aceşti sfinţi este şi Sfântul Teofan Mărturisitorul, căruia Biserica noastră îi sărbătoreşte pomenirea pe 12 martie. Acestui sfânt îi închinăm această scurtă omilie a noastră. Dacă vom fi atenţi, vom primi mult folos.

Vorbim simplu, pentru că vrem să ne înţeleagă toţi, până şi cei care nu ştiu carte. Poate că cineva, care face pe învăţatul şi înţeleptul, nu se va mulţumi cu aceste cuvinte simple, ci va dori să audă filozofii, minciuno-filozofii. Dar cu ce se va folosi poporul din minciuno-filozofii? Cu ce se va folosi şi el însuşi? Noi vom vorbi cu limba cu care au vorbit în lume pescarii Galileii, ucenicii şi apostolii lui Hristos.

Citește mai mult