Dumnezeu ne cheamă la cină

Mitropolitul Augustin Kandiotis
“Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi…”
Luca 14, 16

Extras:Şi Biserica? Din nefericire, am uitat-o! O statistică superficială (proheiri), care s-a realizat, a arătat că în Grecia din o sută de creştini duminica merg la biserică – câţi? Doar doi la sută (2%)! Aceasta arată că nu avem o legătură cu Biserica noastră. Suntem inferiori celorlalte religii. Du-te în Evros şi în Turcia. Zi de slujbă la ei este vineri, dar atunci toţi sunt în geamii să-l asculte pe hogea. Du-te şi în Israel. Zi de slujbă este sâmbăta şi atunci nici maşinile nu circulă, decât a poliţiei şi a salvării.

Şi noi, care avem cea mai frumoasă religie? Pietriş este religia turcilor şi a evreilor. Noi avem diamantul, unica credinţă adevărată. Şi totuşi nu mergem la biserică. Suntem fără îndreptăţire, iubiţii mei. Dumnezeu nu cere ceva dificil. Din 168 de ore pe săptămână, cere o oră! Atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui…” până la „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…”. Şi noi? Nicio oră nu rupem pentru asta! Ce răspuns vom da?

Iubiţii mei, învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură este simplă. Atât de simplă, încât să poată fi înţeleasă şi de copiii din şcoala primară şi de ţăranii analfabeţi. Însă deşi este simplă, conţine înţelesuri atât de adânci, încât şi mari oameni de ştiinţă şi mari înţelepţi rămân înmărmuriţi înaintea măreţiei ei. Acesta este un lucru de mirare.

Evanghelia lui Hristos este un râu nesecat, ocean inepuizabil; este o mină de aur, în care oricât ai săpa şi ai scoate, aurul nu se termină. Acest lucru îl observăm şi în Evanghelia de astăzi. Ea învaţă cu imagini şi exemple din viaţa de zi cu zi. Tocmai aţi ascultat-o.

Citește mai mult

Campania ateilor împotriva Bisericii

Mitropolitul Augustin de Florina
Campania ateilor împotriva Bisericii

Mitropolitul Augustin predicând Cuvântul lui Dumnezeu
Mitropolitul Augustin predicând Cuvântul lui Dumnezeu

Trăim, iubiţii mei, într-o epocă dificilă, în anii necredinţei. Necredinţa domină. Altădată nu îndrăznea vreun om să blasfemieze cele dumnezeieşti în public. Nimeni! Dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit, mii de mâini se ridicau să-l lovească. Nu putea să reziste. Şi dacă vreodată apărea vreunul şi spunea că nu există Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, că nu există iad şi rai, îi închideau poarta. Până şi femeia îl izgonea. Însă după cum astăzi oamenii se feresc de un bolnav cu o boală contagioasă, aşa se fereau odată de omul care era cuprins de cea mai rea boală, de ateism şi de necredinţă. În acei ani hulitorul şi ateul nu era tolerat!

Acum însă, în ultimii ani, răul a înaintat. Nu doar aceştia care merg la şcoli şi la universităţi şi învaţă câteva lucruri şi apoi fac pe înţelepţii şi se întorc în sat şi stau la cafenea buluc cu ţigara în gură şi mănâncă sudoarea plugarului fără osteneală, nu doar aceştia spun că nu există Dumnezeu, ci până şi în munţi şi în văi, sătenii simpli, şi ciobani, şi copii mici, şi femei bătrâne, îi auzi spunând că nu există Dumnezeu. Sunt anii necredinţei şi ai ateismului.

Citește mai mult