Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân: “Blagosloveşte, Părinte Sfinte”.
Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis: “Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare. “Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis: “Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis: “Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”. “Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”. “Ascultă, Sfinte Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineaţa şi se scoală şi pe cei de ieri îi cunosc şi se felicitează şi vorbesc şi stând de multe ori împreună se bucură şi întreabă unul de altul, tot aşa este şi în lumea cealaltă, se cunosc şi se bucură împreună şi vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piaţă şi acolo vede boieri şi săraci şi întreabă cine este acesta şi cine este acela, şi aşa învaţă acelea de care n-a ştiut niciodată. Într-acest chip se face şi acolo pentru cei drepţi, iar cei păcătoşi şi de asta se lipsesc”.
