Limbă română
Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.
Acest sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului Traian (către anul 100). Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni; şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând: “O, Placide ! pentru ce mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii prin lucrările tale cele bune.” Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie, soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist. Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea diavolului, dar că Harul va fi cu el.