Îngerul Domnului şi Sfântul Macarie

Sfântul Macarie mergând odată prin pustie, l-a ajuns din urmă Îngerul Domnului, zicând către bătrân: “Blagosloveşte, Părinte Sfinte”.

Sfântul Macarie cel Mare
Sfântul Macarie cel Mare

Iar bătrânul gândind că e un călugăr din pustie, întorcându-se către dânsul, a zis: “Dumnezeu să te ierte, fiule”. Călătorind puţină distanţă, se uita la faţa şi la chipul monahului cu mirare. “Te văd, fiule, şi mă mir cum de eşti la faţă şi la chip aşa împodobit; căci în lume n-am văzut această frumuseţe la oameni şi gândesc că nu eşti om şi de aceea te jur în numele Dumnezeului Cerului să-mi spui adevărul”. Atunci Îngerul a făcut închinăciune monahului şi a zis: “Blagosloveşte părinte. După cum mă vezi nu sunt om, ci Înger şi am venit să te învăţ tainele pe care nu le şti şi doreşti să le înveţi. Deci întreabă-mă ce voeşti şi eu îţi voi răspunde”. Atunci, bătrânul a făcut metanie îngerului zicând: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că mi-ai trimis conducător ca să mă înveţe acelea pe care nu le ştiu, căci doresc să învăţ tainele cele neştiute şi negrăite”. Aunci, răspunzând Îngerul, a zis: “Deci întreabă-mă, Sfinte Părinte”. “Spune-mi, Sfinte Îngere, dacă se cunosc între dânşii oamenii cei adormiţi care au trecut din această viaţă în lumea veşniciei”. “Ascultă, Sfinte Părinte, după cum în această lume oamenii dorm până dimineaţa şi se scoală şi pe cei de ieri îi cunosc şi se felicitează şi vorbesc şi stând de multe ori împreună se bucură şi întreabă unul de altul, tot aşa este şi în lumea cealaltă, se cunosc şi se bucură împreună şi vorbesc unul cu altul, după cum se află cineva în piaţă şi acolo vede boieri şi săraci şi întreabă cine este acesta şi cine este acela, şi aşa învaţă acelea de care n-a ştiut niciodată. Într-acest chip se face şi acolo pentru cei drepţi, iar cei păcătoşi şi de asta se lipsesc”.

Citește mai mult

Sfântul Lavrentie al Cernigovului sau plânsul iubirii pentru iadul pe care îl alegem

Sfântul Lavrentie al Cernigovului

„Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere„.

Dacă ai văzut că un om plânge, cum ai putut să mai manânci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului).

20 ianuarie este data de prăznuire a unui mare Sfânt rus foarte apropiat de noi ca timp (a trecut la Domnul acum 59 de ani), Cuviosul Lavrentie de la Cernigov, dăruit de Dumnezeu cu harismele deosebite ale Sfinţilor din vechime: văzător cu Duhul în inimile oamenilor, prooroc al vremurilor din urmă şi făcător de minuni. Dincolo de toate, însă, Sfântul Lavrentie era o inimă care ardea de iubire pentru fiecare suflet şi care, asemenea Sfântului Isaac Sirul, a Sfântului Siluan Athonitul şi a altor sfinţi, nu numai că era de o sensibilitate duhovnicească extraordinară la suferinţele oamenilor şi plângea împreună cu ei, ci plângea neîncetat şi pentru cei care se afla în iad, precum şi pentru cei care… prin neascultarea lor de Dumnezeu îşi pregăteau acelaşi chin veşnic. Realitatea iadului este descrisă alegoric, dar cutremurator de către Sfântul căruia Domnul i-a arătat tainele nevăzute de ochi omeneşti; am căutat să nu cenzurăm, ci chiar să accentuăm (prin aşezarea încă din titlu şi din motto a respectivelor cuvinte) acest lucru pentru a contracara tendinţa care există astăzi de a… ignora până la necredinţa realitatea iadului (există un origenism tacit în credinţa foarte multora dintre noi şi, asa cum spunea un alt părinte, poate că de aceea şi suntem atăt de nepăsători, pentru că ni se pare că iadul nu are cum să mai existe, de vreme ce Dumnnezeu e atotmilostiv).

Citește mai mult