Într-o zi, vara, părintele stând în pat, o muscă îi dădea târcoale. Zis-a atunci:
– Vezi? Nici n-am murit și trag muștele la mine…
*
L-am întrebat de părintele Adrian:
– Vreo telegramă ceva, părinte?
Și bătrânul a zis:
– Cred că am ajuns așa de bătrân, mic, rău și urât, că nici zâna aia cu coasa nu mă mai caută…
*
Altădată l-am anunțat:
– Părinte, vă caută la poartă două fete, vor să vă vorbească.
– Poftim? Acum 70 ani nu veneau…
*
Când te apropiai să-i ceri binecuvântare, te întreba:
– Tu cine ești?
Dacă ziceai ”cutare păcătosul” începea zgâlțâiala:
– Asta s-o crezi tu, nu să o spui în gura mare… Păi așa te-a botezat preotul? Tu ce faci ca să nu mai fii păcătos?
*
Altădată, iarna, după ce intrase în paraclis și a intrat după el și lumea venită să se spovedească, le-a spus credincioșilor:
– Nu lăsați ușa deschisă, că oricât ați lăsa-o tot n-o să încălziți curtea…