Interviu cu Preasfințitul Damaschin, episcopul Sloboziei și Călărașilor
Reporter: Aș vrea să pun în discuție în acest interviu un aspect al vieții bisericești care este nefiresc și în foarte multe cazuri este acceptat ca normal. Este vorba de participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În timpul nostru, față de situația din Biserica primară, a intervenit o diferență între cler și credincioși la împărtășirea cu Sfintele Taine – Cina Domnului. Dacă în Biserica primară atât clerul cât și credincioșii se împărtășeau la fiecare participare la Sfânta Liturghie, acum clerul se împărtășește la Sfânta Liturghie și, de multe ori, credincioșii numai asistă. Sunt Sfânte Liturghii la care nu se împărtășește nici un credincios, nici măcar copiii. Este ca și cum un părinte s-ar așeza la masă, s-ar așeza și copiii în jurul mesei, părintele mănâncă și copiii se uită. Este o contrazicere a însăși esenței Liturghiei, care reprezintă adunarea creștinilor pentru a celebra Cina Domnului.
P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ. Saltul calitativ se referă la faptul că, dacă la început nu era nevoie de o pregătire cu totul specială, adică în fiecare zi să se spovedească cineva pentru a fi apt să se împărtășească sau nu, o dată cu înmulțirea creștinilor și cu împuținarea clerului față de numărul mare al creștinilor, și datorită, probabil, unei experiențe când s-a constatat că nu toată lumea era pregătită atât de des și că nu puteau să se împărtășească unii datorită profesiilor pe care le exersau și nu puteau să fie pregătiți din punct de vedere spiritual și moral, atunci s-a trecut la o pregătire, cel puțin temporară, încât să existe totdeauna credincioși – cel puțin unii dintre ei – care să se împărtășească la fiecare Sfântă Liturghie. Și acest lucru este de dorit să se întâmple și astăzi. Desigur că la noi există parohii, din păcate, de mii și zeci de mii de suflete. Marea majoritate nu participă în fiecare duminică și sărbătoare la biserică și dacă ar participa și ar solicita să se împărtășească, preotul le-ar spune că nu pot pentru că nu s-au spovedit, nu s-au pregătit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului cu vrednicie. Și este corect acest lucru. Dar trebuie spus că și spovedania a suferit o evoluție, în sensul că mărturisirea se făcea la început în comun, când fiecare spunea în biserică ce a făcut, dar în timp s-a renunțat la mărturisirea în comun și datorită posibilității ca unii dintre credincioși să se smintească de ce păcate a săvârșit unul sau altul dintre frații întru credință. Astfel că s-a trecut la spovedania particulară pentru a se administra fiecăruia epitimia, medicamentul individualizat pentru îndreptare și nu în comun, ca un panaceum pentru toate păcatele săvârșite.