Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Evstatie (21 februarie)
Iubiţii mei, cei care merg regulat la biserică şi urmăresc Dumnezeiasca Liturghie aud Crezul. În vremurile de demult Crezul nu-l spunea doar cântăreţul, ci îl spunea toată Biserica, iar în Biserica Rusă până astăzi, când spun Crezul, toţi îngenunchează. Este unul din cele mai sfinte momente ale Dumnezeieştii Liturghii.
Este ca şi cum s-ar înălţa în clipa aceea steagul Bisericii. Şi steagul ei este Crezul. Prin Crez mărturisim credinţa noastră în Treimea-Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi ne delimităm de toate celelalte religii, dar şi de biserica papistaşă (romano-catolică), care a adăugat în Crez cuvinte care nu existau în original. Crezul acesta se aude de veacuri în Biserica Ortodoxă şi se va auzi până la sfârşitul veacurilor.
Crezul are o istorie. S-a scris în anul 325 d.Hr. S-a scris de către Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au adunat la cel dintâi Sobor Ecumenic de la Niceea, în Asia Mică, şi au condamnat pe Arie. Acest eretic nega dumnezeirea lui Hristos şi negându-l pe Hristos, nega şi Sfânta Treime, iar învăţătura lui sfârşea în idolatrie.
Crezul l-au scris 318 Sfinţi Părinţi. Între ei erau şi Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie şi alţi Sfinţi Părinţi, care în anii prigoanelor fuseseră întemniţaţi pentru Hristos şi suferiseră înfricoşătoare chinuri din partea prigonitorilor credinţei. Între Sfinţii Părinţi care au semnat Crezul a fost şi Sfântul Evstatie, care este sărbătorit pe 21 februarie. Sfântului Evstatie deci îi vom închina această predică.
