11 iunie: Prăznuirea Sântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii
Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii

În ziua de Sâmbătă, 11 iunie toţi creştinii îl vom sărbători pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii, doctor fără de arginţi şi mare făcător de minuni.

Cu acest prilej, invităm cu multă bucurie pe toţi cititorii noştri să participe la programul slujbelor prezentat mai jos, ce vor avea loc în Paraclisul Parhon, aflat în incinta Institutului de endocrinologie „C.I. Parhon”, Bucureşti (în zona P-ţa. Aviatorilor). Din data de 13 martie 2010, acest paraclis adăposteşte un fragment din sfintele moaşte ale Sfântului Arhiepiscop Luca, sfântul făcându-se de atunci „responsabil” de multe minuni, săvârşite cu pacienţii spitalului şi nu numai.

Programul slujbelor:

Vineri, 10 iunie 2011, începând cu ora 17:00 (seara):

  • Priveghere
  • Vecernie
  • Litie
  • Utrenia
  • Ceasul I
  • Agapă

Sâmbătă, 11 iunie 2011, începând cu ora 8:30 (dimineaţa):

  • Ceasul al III-lea
  • Ceasul al VI-lea
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
  • Sfânta Liturghie
  • Parastas (pomenirea morţilor sau „Moşii de vară”)

Pentru rugăciunile Sfântului Arhiepiscop Luca, Doamne mântuieşte-ne pe noi.

Amin.

Lasă un comentariu