Ecumeniştii: co-responsabili pentru falsificarea Evangheliei şi pierderea eterodocşilor

Protopresbiterul Theodoros Zisis
(profesor universitar emerit din Tesalonic)
(articol preluat din „Orthodoxos Typos”, 20/11/2009)

1. Papismul şi protestantismul au falsificat Evanghelia

Prerbiterul Theodoros Zisis

Prerbiterul Theodoros Zisis

În ultima vreme mulţi membri ai pleromei Bisericii  se neliniştesc pentru evoluţia destructivă şi violentă a aşa numitelor relaţii intercreştine dintre Ortodoxie şi cele două mari erezii ale Occidentului – papismul şi protestantismul. Această nelinişte s-a exprimat în mai multe feluri, iar anul acesta prin redactarea cunoscutei “Mărturisiri de Credinţă împotriva ecumenismului”, care, răspândită şi semnată de mulţi, pentru prima dată a deranjat şi a tulburat pe cei liniştiţi care se lăudau cu succesele lor ecumeniste.

Năvalnica şi atotcuprinzătoarea atmosferă politică şi culturală a globalizării urmăreşte nu numai desfiinţarea graniţelor geografice dintre popoare, ci şi dărâmarea temeiurilor spirituale, culturale şi religioase. Scopul urmărit este nivelarea diferenţelor şi particularităţilor, omogenizarea oamenilor în ceea ce priveşte crezul şi modul lor de viaţă, crearea unui nou tip de om, fără nelinişti duhovniceşti şi aspiraţii metafizice, ci alipit pământului, confortului şi prosperităţii materiale. Acest lucru deserveşte două ţinte precise ale proiectanţilor: oamenii vor ajunge nişte fiinţe consumiste şi orientate materialist, care vor îngroşa profiturile materiale şi economice ale întreprinderilor şi vor fi simultan sclavi şi luptători zi de zi pentru existenţă, pentru asigurarea bunurilor materiale, al căror grad de satisfacere este în mâinile celor puternici, ca prin crizele economice controlate sau de aprovizionare să ţină popoarele supuse şi ascultătoare.

Al doilea scop evident este de a pune la zid Evanghelia lui Hristos şi Biserica, care constituie unicele forţe de împotrivire la materialism, aşa încât Lumea Nouă să fie guvernată nu de Hristos, ci de Antihrist. Doar Hristos a biruit ispita satanei referitoare la bunurile materiale şi a învăţat că “nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), iar ierarhizând materia şi duhul, lumea şi pe Dumnezeu, a dat prioritate lui Dumnezeu şi duhului: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Şi în altă parte: “Ce va folosi omului, dacă ar câştiga lumea toată şi şi-ar pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”( Marcu 8, 36).

Lumea creştină a Marelui Constantin, a Noii Rome -Constantinopolul, a Ortodoxiei, căreia spiritual îi aparţine şi a treia Romă, Moscova, a experiat şi a transformat această învăţătură ascetică şi desăvârşitoare a Evangheliei într-un mod de viaţă. Acum însă, ea trebuie înlocuită de către Lumea Nouă a mentalităţii materialiste a Americii şi a Europei, Pax Christiana de către Pax Americana.

Papismul (romano-catolicismul), de când s-a rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, a căzut în ispitele satanei şi s-a transformat într-o putere lumească cu preocupări economice, dinastice, ocupante, politice, cu doctrină şi mod de viaţă, care nu au nicio legătură cu viaţa şi cu învăţătura Evangheliei. Aşa cum atât de dinamic a susţinut marele gânditor rus Feodor Dostoievski, papismul nu mai este nici măcar creştinism; dacă Hristos ar reveni pe pământ, sfinţii inchizitori ai Romei L-ar condamna şi L-ar răstigni. Aşadar, oamenii papei au distrus şi au sluţit Evanghelia, nu s-au purtat ca “lumină a lumii” şi ca “sare a pământului”, de aceea nici nu au putut cuceri sufletele oamenilor din Occident. Occidentul – Europa şi America, s-au îndepărtat repede de papismul nevrednic de credibilitate şi s-a descreştinat, deoarece “dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5, 14). În mod justificat au respins şi au călcat în picioare  abuzivul şi falsul creştinism al papei.

Protestantismul s-a opus şi el în mod justificat la absurdităţile şi la deviaţiile papismului, încercând însă singur, fără a cere ajutorul Bisericii, să se întoarcă la puritatea adevărului evanghelic, fără succesiune apostolică şi fără harul Tainelor, şi a condus de-a lungul timpului la o mulţime de schisme şi învăţături care neagă până şi Învierea lui Hristos, iar în planul vieţii morale justifică până şi “patimile de necinste”, după cum numeşte Apostolul Pavel homosexualitatea în capitolul I al Epistolei către Romani.

2. O dublă greşeală: amestecarea cu ereziile şi măciuca papismului

Prerbiterul Theodoros Zisis

Prerbiterul Theodoros Zisis

Aşadar, cu acest creştinism sluţit, desfigurat şi nevrednic de credibilitate al papismului şi al protestantismului vor să ne unească şi să ne identifice planificatorii New-Age şi ai mondializării, cu un creştinism cu o mentalitate materialistă, pământească, cosmocratică, pentru a stăvili influenţa binefăcătoare a Evangheliei şi a Bisericii în lume, pentru ca oamenii să nu-L mai găsească nicăieri pe adevăratul Hristos, pentru a ceda tuturor ispitelor diavolului şi pentru a se instaura Împărăţia lui Antihrist. Au reuşit deja să ne târască şi să ne arunce în pan-protestantul “Consiliul Mondial al Bisericilor”, adică în Consiliul Mondial al ereziilor şi al rătăcirilor!

Ce ruşine şi ce neruşinare! Mireasa lui Hristos, Trupul lui Hristos, Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică, potrivită şi  echivalată cu numeroasele lăstărişuri protestante, dintre care fiecare susţine că este adevărata Biserică. În final, există una sau multe Biserici? Şi ereziile sunt Biserici? Biserica de-a lungul timpului niciodată nu s-a identificat şi nu a coexistat cu corporaţiile şi organizaţiile ereticilor. A făcut-o nu din lipsă de iubire, ci pentru a-i ajuta pe eretici să se întoarcă prin pocăinţă şi în acelaşi timp pentru a-şi păzi credincioşii de erezie. Propovăduieşte la modul autentic adevărul, atunci când există pericolul ereziei, şi aşteaptă din partea celor rătăciţi răspunsul corespunzător. Dacă se va identifica cu ei, unde se vor mai întoarce aceştia? Vor rămâne acolo unde sunt, dacă vom aceepta, după cum proclamă unii “ortodocşi”, că şi acolo există mântuire şi acolo există adevăr. Îi punem într-o situaţie foarte dificilă şi pe toţi acei eterodocşi care au venit la Ortodoxie, care, dacă nu sunt statornici şi pe deplin încredinţaţi de pasul lor mântuitor, se smintesc şi deznădăjduiesc!

Încă de la început, papismul a privit cu bucurie şi cu satisfacţie intrarea noastră în “Consiliul Mondial al Bisericilor”, deoarece l-am lăsat astfel singurul revendicator al Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti. Deoarece însă, spre deosebire de noi, nu uită că în a doua jumătate a secolului al XV-lea o posibilă alianţă cu ortodocşii la sinoadele reformatoare de la Constantza (1414-1418) şi Basel (1431-1439), mişcări premergătoare ale protestantismului, ar fi putut conduce la instaurarea sistemului sinodal şi ar fi putut desfiinţa primatul de autoritate papală, nu ne lasă doar cu protestanţii, ci ne vrea alături de el în faţa protestanţilor care au lepădat multe inovaţii.

Şi după cum ne-a târât atunci la ruşinoasa Ferrara-Florenţa, pentru a nu confirma reforma sinodală, care ajunsese până şi la caterisirea papei de către chiar cardinalii săi, aceleaşi acţiuni le întreprinde şi acum. Ne atrage la dialogul iubirii cu caramelele sale, că suntem – chipurile – “Biserici surori” şi dialogăm “de pe aceleaşi poziţii”. Însă în mod oficial continuă să ne considere schismatici şi “cu lipsuri” sau “deficitari” din punct de vedere eclesiologic, ca să ne ducă prin recunoaşterea primatului la Uniaţie (= unire prin greco-catolicizare), a cărei condamnare la Freising (Monaco) de către plenul Comisiei Mixte de Dialog (în 1990) a fost îngropată şi făcută dispărută. Prin această activitate unilaterală, pe care fără a protesta şi prin tăcere am acceptat-o, se dovedeşte că papa până şi în cadrul Dialogului Teologic face ce vrea ca “primul” (protos) şi “infailibilul”. Prin urmare, de ce să mai dialogăm, dacă Vaticanul acceptă doar ceea ce-i convine, iar ale noastre le respinge şi le face ca inexistente? Noi repetăm prosteşte aceeaşi greşeală, ca şi oarecând la Ferrara-Florenţa când am semnat Uniaţia, şi ne facem din nou măciuca papismului prin inadmisibilul text de la Ravenna şi prin mai gravul proiect referitor la primatul papal din Cipru!

Trebuie să semnalăm că în condiţii similare facem aceleaşi greşeli, fără să fi învăţat din istorie! Elada şi Cipru, ca să fie ajutate de către Occident şi de către papa, semnează din nou, ca şi la Ferrara-Florenţa (1438-1439), texte unioniste inadmisibile, acceptă şi respectă pe panereticul papăfalsificatorul Evangheliei, însă în felul acesta izgonesc şi îndepărtează ajutorul lui Dumnezeu şi-i jignesc pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori ai Credinţei! Constantinopolul, care a încercat (odinioară) părăsirea lui Dumnezeu, din nefericire, ne conduce la acţiuni fals-unioniste, ne conduce la o nouă Ferrara-Florenţa, pe urmele celui ce avea să fie cardinalul Visarion al Niceii şi nu pe ale Sfântului Marcu Evghenicul, stricând şi el (Constantinopolul) Evanghelia şi îmbrăţişându-se cu “lupii grei” ai papismului şi ai protestantismului.

De aceea, este nevoie de priveghere, după îndemnul Apostolului Pavel, care a prevăzut că “Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind lucruri stricate, ca să-i atragă pe ucenici după ei” (Fapte 20, 29-31).

(traducere din greacă: ierom. Fotie)

  • Iul 1st, 2010 la 23:46 | #1

    se pare ca singura difernta in crezul apostolic rostit de biserica apuseana si cea rasariteana este in traducerea termenului grec _catholikos_ cu _soborniceasca_ in romaneste. Este oare acolo un alt termen_

  • Iul 2nd, 2010 la 08:10 | #2

    @crestin: NICIDECUM!

    Diferenţa majoră, gravă a crezului apusean faţă cel răsăritean (i.e. Ortodox) este schimbarea versului „si întru Duhul Sfânt care purcede de la Tatăl” în varianta (eretică) „si întru Duhul Sfânt care purcede de la Tatăl şi de la Fiul” sau aşa numit-ul „Filioque”, schimbare hotărâtă de apuseni (i.e. catolici) la sinodul de la Toledo în anul 589 şi împotriva căreia însuşi papa Leon al III-lea (795-816) s-a luptat, chiar interzicând-o ca pe o erezie.

    Mai mult, când spui „se pare că singura diferenţă…” se subînţelege că între Biserica Ortodoxă şi cea apuseană nu ar exista diferenţe, dar diferenţe există, şi sunt chiar colosale. Dau doar 4 exemple (deşi aici se poate spune foarte mult):

    1. Filioque: modificarea crezului de la Niceea
    2. Purgatoriul: existenţa unui loc între Rai şi Iad unde se pot curăţa păcatele
    3. Infailibilitatea papală: prezumţia divinităţii papei (care a dus – începând cu câţiva ani în urmă – la a îl consideră uneori pe papă deasupra lui Iisus Hristos, ca importanţă şi autoritate).
    4. Imaculata concepţie: indeea că Fecioara Maria s-ar fi născut fără păcatul strămoşesc.

    Însă peste vremuri, aceste erezii primare au dat naştere la un număr aproape incomensurabil de alte erezii spre exemplu facerea Sfintei Cruci cu patru degete (Tatăl, Fiul, Sfântul Duh si papa), purificarea prin foc (e.g. Inchiziţia) etc. (mă îndoiesc să existe undeva o listă completă).

    Toate aceste greşeli de credinţă au dus la aşa numita „erezie a tuturor ereziilor” sau (după cum spuneau şi părinţii Dumitru Stăniloaie şi Iustin Popovici) „pan-erezia tuturor timpurilor”, adică: ECUMENISMUL.

    Biserică a lui Hristos cea Una, singură este cea Adevărată, cea care a păstrat credinţa neştirbită!

    Amin.

Lăsaţi un comentariu

XHTML: Puteţi folosi etichetele: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Copyright ©2009-2013 Rugă.ro.