„… Ascultă dar, o tu Biserică, o tu cârmaciule al sufletelor, care ți-ai dobândit sfințenia fecioriei. O tu doică a copilăriei și a sfielii care te frămânți pentru Adevăr, căreia iubirea de oameni nu-i lasă clipă de pace și din al cărei vesnic izvor gâlgâie nectarul aducător de mântuire. Și luați aminte și voi toți cei ce-i slujiți mărturisit lui Dumnezeu care tocmai de aceea s-a îngrijit de voi! Dar să nu vă pese într-atât de felul meu de a vorbi cât mai cu seamă de adevărul celor ce voi avea a vă spune. Și nici de mine care vă vorbesc acum, cât de temeiurile investiturii mele. …”