Activitatea „bisericii” papale şi a latinilor în Cipru (1192 – 1570)
În 1192 a pus piciorul în Cipru insensibila şi întunecata tagmă papală a naiţilor. Aceştia, de Paştele aceluiaşi an, au ucis în biserica ortodoxă a Maicii Domnului din Levkosia femeile, copiii şi bătrânii care au alergat acolo ca să-şi salveze vieţile de… spada lor.
Şi dacă naiţii au plecat curând, succesorii lor însă, luzinianii franco-latini au rămas 300 de ani prigonind cu mare cruzime Biserica Ortodoxă a Ciprului.
În zilele lor, Cipru a fost inundat de monahi de toate ordinele catolice. Catolicii au desfiinţat cele 14 (15) jurisdicţii episcopale ortodoxe ale Ciprului şi, restrângându-le la 4, le-au pus sub jurisdicţia „episcopilor” latini (romano-catolici), izgonind reşedinţele episcopilor ortodocşi la sate.
În 1260, papa Alexandru a interzis alegerea unui nou Arhiepiscop al Ciprului.
Supunerea ortodocşilor faţă de papa era şi ecleziastică, şi economică. Episcopii ortodocşi trebuiau să depună jurământ de credinţă faţă de papă. Alegerea preoţilor ortodocşi trebuia să aibă acordul catolicilor.
Un exemplu grăitor al prigoanelor pe care le-au suferit ortodocşii de la catolici este mucenicia celor 13 monahi ortodocşi din Kadara în 1231. Deoarece au refuzat să se supună papei, au fost aruncaţi în temniţă timp de trei ani. Atât de groaznică a fost viaţa lor acolo, încât unul a murit în temniţă. Trupul său a fost luat de catolici, care l-au târât inuman pe drumurile Levkosiei, şi apoi l-au ars.