Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Vameşului şi a Fariseului (Luca 18, 10-14)
(extras din cartea „Picături din Apa Cea Vie”)
Ce dai? „…Dau zeciuială din toate câte câştig” (Luca 18, 12). « … »
Vameşul şi Fariserul
« Astăzi, în toate lăcaşurile Bisericii Ortodoxe, se citeşte Evanghelia care conţine „Pilda Vameşului şi a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vemeşul şi fariseul s-au dus la Templu şi s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găseşte drept pe vameş, iar pe fariseu îl osândeşte. Rugăciunea vameşului este primită, dar rugăciunea fariseului nu este primită.
Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, aşa cum arată şi cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea şi făcea milostenie.
Dar postul şi milostenia sunt virtuţi, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuţi, dar când se fac aşa cum vrea Dumnezeu.
După cum şi în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, aşa şi cu virtutea: oricât de strălucită şi de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă şi slavă, atunci virtutea aceasta îşi pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Şi dacă cineva şi-ar împărţi toată averea în milostenii, dar nu face asta din dragoste faţă de aproapele, cu nimic nu se foloseşte (vezi I Corinteni 13, 3).
Predică la prăznuirea Sfântului Nicolae,
5 decembrie 2010, la slujba Vecerniei.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
„Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
Sfântul Nicolae
Iubiţi credincioşi, prăznuim pe Sfântul Nicolae – iar rugăciunea cu care mi-am început cuvântul este troparul pe care l-aţi auzit cântându-se la Litie – un sfânt foarte aproape de inima tuturor, a celor mici şi a celor mari, pentru că este un sfânt cunoscut ca aducător de daruri, în special pentru copii, un sfânt care a excelat prin virtutea milosteniei, a împărţirii de daruri spirituale şi materiale. Este sfântul care odată cu pomenirea sa anuală nu vine cu mâna goală. Şi deşi Sfântul Nicolae a trăit acum mai bine de 1600 de ani, totuşi amintirea şi pomenirea lui este vie şi lumea nu l-a uitat. Sunt mulţi sfinţi pe care lumea i-a uitat. Cu toate acestea faţă de Sfântul Nicolae lumea – întreaga lume ortodoxă şi nu numai, este foarte ataşată.
Sfântul Nicolae este pomenit pe 6 decembrie, dar este pomenit şi în fiecare zi de joi. Cine a hotărât ca Sfântul Nicolae să fie cinstit pe 6 decembrie şi în fiecare zi de joi? Sfânta noastră Biserică, care pe toate le-a hotărât şi le-a rânduit cu înţelepciune şi dumnezeiască insuflare.
Fiecare zi a săptămânii este închinată ocrotirii unui sfânt, ocrotirii şi cinstirii unui sfânt sau mai multor sfinţi. Aşa se face că ziua de luni este ziua Sfinţilor Arhangheli şi Îngeri, ziua tuturor cereştilor netrupeşti Puteri. Ziua de marţi este ziua închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua de miercuri este şi zi de post, pentru că într-o zi de miercuri Domnul Hristos a fost vândut de Iuda – ucenicul cel nesincer, nerecunoscător şi iubitor de arginţi – pe treizeci de arginţi. Dar miercuri este şi ziua în care o cinstim în mod deosebit pe Maica Domnului şi citim Acatistul Sfântului ei Acoperământ. Joi, cum am spus, este ziua în care îl cinstim în mod deosebit, în fiecare săptămână, pe Sfântul Nicolae. De aceea, Canoanele Octoihului din ziua de joi, cuprind alături de Canonul Sfinţilor Apostoli, un Canon de rugăciune către Sfântul Nicolae. Dar pe lângă Sfântul Nicolae, ziua este închinată şi tuturor Sfinţilor Apostoli: celor doisprezece, celor şaptezeci şi prin extensie şi tuturor Sfinţilor celor întocmai-cu-Apostolii, cum sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cum este Sfânta Nina – Luminătoarea Georgiei, cum sunt Sfinţii Vladimir şi Olga – Luminătorii ruşilor, toţi sfinţii cinstiţi cu acest apelativ „întocmai-cu-Apostolii”. Vineri este ziua în care s-a răstignit Domnul Hristos, zi pe care o cinstim cu post – în afara zilelor în care este harţi -, ziua Răstignirii Domnului, ziua în care cinstim Sfânta Cruce şi mântuitoarea Patimă. Sâmbătă este ziua închinată tuturor sfinţilor, proorocilor, mucenicilor, cuvioşilor, ierarhilor, dar şi pomenirii celor adormiţi, iar duminică este ziua Învierii Domnului. Prin urmare, fiecare zi din săptămână poate fi pentru noi un prilej de a intra în comuniune persoanele sfinte, cărora le este dedicată de către Biserică ziua respectivă.
Cuvânt la înmormântarea unui tânăr care a plecat dintre noi pe neaşteptate, într-un accident nefericit, la vârsta de numai 26 de ani. Din motive de discreţie, numele tânărului a fost acoperit (prin ton) în predică.[audio:http://ruga.ro/audio/pr-gh-an-despre-moarte.mp3|titles=Despre moarte şi nădejdea învierii] Să luăm aminte!
Cuvânt la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei Cel Întâi Chemat, creştinătorul românilor (Pr.Gh.). „Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, Şi ne … Citește mai mult
Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949), prăznuit la 21 martie, este unul dintre cei aproximativ 1.200 de sfinţi pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei, fiind unul dintre sfinţii ruşi cei mai iubiţi.
Părintele Serafim iubea foarte mult tinerii. În vremea lui oamenii tineri nu mergeau la biserică aproape deloc, iar când totuşi era vizitat de către ei, Parintele se bucura nespus. El obişnuia să spună că rolul tinerilor va fi foarte important în viitoarea retrezire a vietii bisericeşti. De asemenea, obişnuia să spună că va veni o vreme când pervertirea şi desfrânarea printre tineri va atinge cel mai mare grad de decădere.
„Cu greu se va mai găsi vreun suflet feciorelnic printre ei. Tinerii vor vedea că nimeni nu îi pedepseşte pentru ceea ce fac şi astfel vor crede că totul le este permis pentru satisfacerea dorinţelor si plăcerilor. Dar Dumnezeu îi va chema, totuşi, şi ei vor înţelege că nu mai pot continua o astfel de viaţă. Apoi, pe diferite căi, vor fi conduşi către Dumnezeu. Mulţi oameni vor avea o înclinare către viaţa ascetică. Cei care vor fi fost mari pacătoşi şi alcoolici vor umple bisericile şi vor avea o mare sete de viaţa duhovnicească. Mulţi vor deveni monahi. Mănăstirile se vor redeschide şi bisericile vor fi pline de credincioşi. Tinerii vor merge în pelerinaje la locurile sfinte. Acele vremuri vor fi frumoase. Faptul că astăzi ei săvârşesc păcate grave, îi va duce către o mare şi adancă pocăinţă. La fel cum candela înainte să se stingă straluceşte puternic şi aruncă scântei în jur, iar cu lumina ei luminează întunericul dimprejur, la fel va fi şi viaţa Bisericii în vremurile din urmă. Şi sfârşitul este aproape.”
Urmatorul text cuprinde o scrisoare trimisa de catre Parintele Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică.
Predica mitropolitului Augustin de Florina la Apostolul
din Duminica a XIII-a după Rusalii (I Corinteni 16, 13-24)
“Staţi tari în credinţă!” (I Corinteni 16, 13)
Sfăntul Apostol Pavel
Şi iarăşi, iubiţii mei, şi iarăşi vorbeşte Pavel. Să-l ascultăm. Este ca şi cum l-am asculta pe însuşi Hristos. Pentru că gura lui Hristos a fost Pavel. Nu spunea nimic care să fie pe lângă învăţătura lui Hristos. Propovăduia cu credinţă. Cuvintele îi ieşeau din gură ca focul care cade între spini şi-i arde. Dorinţa lui era să propovăduiască până la marginile lumii Evanghelia. Dorinţa lui era să împrăştie întunericul şi să aducă lumina. Dorinţa lui era ca pretutindeni Hristos să biruiască şi să triumfe.
Pavel se afla întotdeauna în război. Dădea în fiecare zi lupte şi-i chema pe creştini să lupte şi ei sub slăvitul steag a lui Hristos şi să-i biruiască pe vrăjmaşi. Nimeni să nu părăsească sfânta tabără. Nimeni să nu se teamă. Nimeni să nu arunce armele şi să devină dezertor. Nimeni să nu-L trădeze pe Hristos.
***
Toţi în lupta cea sfântă! – se aude glasul lui Pavel. Şi aşa cum un general viteaz în ceasul luptei nu doarme, ci aleargă pretutindeni şi-şi vizitează oastea şi ajunge până în prima linie şi-şi încurajează soldaţii, aşa face şi Pavel. Şi el este un general. Dar ce general! Un general neasemuit mai mare decât orice alt general. Este un general duhovnicesc. Cuvintele pe care le propovăduieşte sunt sabia lui; sabie tăioasă, care nu taie capete omeneşti, dar fiind ascuţită învinge şi nimiceşte în chip fulgerător orice împotrivire satanică. Pavel general. Şi aşa cum generalul dă ordine, aşa şi Pavel dă ordine pe care creştinii trebuie să le execute, dacă vor să biruiască şi să triumfe.
Cinci ordine ale lui Pavel se aud în Apostolul de astăzi. Prin urmare „Privegheaţi!” este primul ordin. „Staţi tari în credinţă!” este al doilea. „Îmbărbătaţi-vă!” este al treilea. „Întăriţi-vă!” este al patrulea. „Toate ale voastre cu dragoste să se facă” este al cincilea ordin (I Cor. 16,13-14).
Nu vedeţi? A ieşit din Roma. A luat avionul şi a zburat cu culorile regatului său papal şi s-a dus la Sfintele Locuri, s-a dus la Iordan, s-a dus la Golgota, s-a dus la locurile de închinare, s-a dus pretutindeni. S-a dus şi la Iesle, acolo unde S-a născut Hristos şi acolo s-a oprit şi a vorbit. Şi ce-a spus? Sunt suficiente cele puţine pe care le-a spus. Le am scrise în „Spitha” şi cine poate, n-are decât să le demistifice(nota 1).
Pentru că, în urma acestora pe care le-am scris, una din două trebuie să se întâmple: sau Augustin să fie caterisit, sau Patriarhul(nota 2). Nu există altă rezolvare. Dacă există justiţie în Biserică, să mă dea jos pe mine, ieromonahul Augustin şi să-mi spună: Cum te numeşti? Unde locuieşti?… şi să mă caterisească. Să mă ducă într-o mănăstirioară. Pentru că asta spun ei, că eu sunt un pericol pentru Biserică. Să mă ducă deci şi să mă închidă acolo şi s-a terminat istoria şi să-i lăsăm pe ei afară să treiere întreaga Ortodoxie.
Am aşteptat cu toţii o uşurare, să-l auzim pe papa vorbind. Nimic.Este leit acelaşi. Ce-a spus? Puteţi să citiţi în „Spitha” (vezi mai sus). Vă voi spune aici simplu…
Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la duminica a XI-a după Rusalii
(Matei 18, 23-35)
Iubiţii mei, viaţa este o călătorie. Şi drumul cel drept pe care trebuie să-l urmăm toţi, ca să ajungem la capăt, în cer, este unul: Drumul pe care l-a trasat Hristos cu Sângele Său; l-a păşit El însuşi şi milioane de martiri şi mărturisitori ai credinţei noastre. Însuşi Hristos a spus: “Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
ÎPS Augustin Kandiotis
Este adevărat că acest drum al virtuţii este greu, suitor, o Golgota. “Strâmtă este uşa şi îngustă este calea care duce la viaţă…” (Matei 7, 14).
Dimpotrivă, drumul răutăţii, al stricăciunii, al necredinţei este uşor, în pantă. “Largă este uşa şi întinsă este calea care duce la pierzare…” (Ioan 7, 13), la distrugere, la catastrofă.
Un drum este a lui Hristos, celălalt al satanei; unul este al raiului, celălalt al iadului Alegeţi! Omul este liber să meargă pe care drum vrea.
Virtuţile sunt un lucru greu. Şi dacă întrebaţi, care este cea mai grea din toate virtuţile, iubitorul de arginţi va spune milostenia, robul pântecelui va spune postul, sarkolatrul (cel ce-şi adoră trupul) va spune fecioria, cel ce iubeşte viaţa va spune mucenicia pentru Hristos. Dar eu consider că cea mai grea din toate este – care? – cea despre care zice astăzi Evanghelia: iertarea reciprocă. Este un pietriş, pe care Hristos cere să-l ridicăm, dar diavolul îl face munte de neridicat. Şi că aceasta este virtutea cea mai grea vă voi demonstra prin trei, patru exemple. Vă rog să fiţi atenţi…
