Predici şi omilii

Puterea postului şi a rugăciunii

de

Cuvănt al Sfântului Grigorie Palama: „Cugetarea din vremea rugaciunii savarsite de noi si a postului devine fara de nici un folos prin lucratura celui ce unelteste impotriva sufletelor noastre; caci o astfel de cugetare semetita avand acel fariseu, desi postea si se ruga, S-a intors gol. Dar noi, stiind ca este necurat si neprimit la … Citește mai mult

Sfânta maria Egipteanca: Pocăinţa care preschimbă iadul în rai

de

Părintele Iustin Popovici
Omilie la Duminica a V-a din Marele Post
(1965)

Cuviosul Zosima şi Sfânta Maria Egipteanca

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iată a V – a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [care pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…

Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Şi care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că postul, postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului”. Prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului… Nu există o altă armă, nu există un alt mijloc.

Citește mai mult

Despre păcatul desfrânării şi Sfânta Maria Egipteanca

de

Predică în 2 părţi, a părintelui Gheorghe Aniţulesei la Duminica a V-a a Sfântului Post al Paştelui, Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Iată un subiect care atinge chiar inima stricăciunii societăţii actuale. Partea 1 (despre păcatul desfrânării): Partea 2 (despre Sfânta Maria Egipteanca):

Părintele Iustin Popovici: Duminica Sfântului Ioan Scărarul

de

Părintele Iustin Popovici:
Omilie la Duminica a IV-a din Postul cel Mare
(Duminica Sfântului Ioan Scărarul)

Scara dumnezeiescului urcuş

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?

Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a ndus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.

Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint… O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?

O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!… Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.

Citește mai mult

Omilie la Sfântul Teofan Mărturisitorul exilat în Samotracia

de

Omilie a Mitropolitului Augustin Kandiotis
(12 martie)

Sfântul Teofan Mărturisitorul

Biserica, iubiţilor, Biserica este ca şi cerul. Cerul este plin de stele. Unele sunt mici, altele sunt mari. Toate strălucesc noaptea. Ziua străluceşte cea mai mare stea, care se numeşte soare. Aşa este şi Biserica: un cer, un cer duhovnicesc. Soare este Hristos. Stele sunt sfinţii. Sfinţii strălucesc pe tăria duhovnicească a Bisericii. Strălucesc prin învăţătura lor, prin viaţa lor, prin minunile pe care le fac. Stelele se deosebesc una de cealaltă. Şi sfinţii se deosebesc unul de altul în cinste şi-n slavă. Fiecare din sfinţi are propria strălucire şi propriile harisme. Nenumărate sunt stelele. Nenumăraţi sunt şi sfinţii.

Unul din aceşti sfinţi este şi Sfântul Teofan Mărturisitorul, căruia Biserica noastră îi sărbătoreşte pomenirea pe 12 martie. Acestui sfânt îi închinăm această scurtă omilie a noastră. Dacă vom fi atenţi, vom primi mult folos.

Vorbim simplu, pentru că vrem să ne înţeleagă toţi, până şi cei care nu ştiu carte. Poate că cineva, care face pe învăţatul şi înţeleptul, nu se va mulţumi cu aceste cuvinte simple, ci va dori să audă filozofii, minciuno-filozofii. Dar cu ce se va folosi poporul din minciuno-filozofii? Cu ce se va folosi şi el însuşi? Noi vom vorbi cu limba cu care au vorbit în lume pescarii Galileii, ucenicii şi apostolii lui Hristos.

Citește mai mult

Sfântul Mucenic Haralambie: Credinţa făcătoare de minuni

de

Omilie a mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Mucenic Haralambie
10 februarie

Sfântul Mucenic Haralambie

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, care ne aduce în memorie locurile cele sfinţite ale Asiei Mici, acolo unde vreme de veacuri, până în 1922, a existat o întreagă lume creştină.

Asia Mică, ţara de neuitat! Oriunde ar săpa cineva, va afla oseminte de eroi, moaşte de sfinţi, cruci şi iconiţe şi ruine ale bisericilor şi mănăstirilor. Acum, toate s-au pierdut şi cei care sunt originari din acele părţi şi au venit în Elada, îşi amintesc cu emoţie de patria pierdută, care a născut atâţia eroi şi martiri ca nicio altă ţară creştină. Unul din aceşti martiri este şi Sfântul Haralambie, pe care îl sărbătorim pe 10 februarie. Despre el vom vorbi, pentru că viaţa lui arată cât de mare este puterea credinţei pe care o învaţă Evanghelia.

***

Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II – lea după Hristos.

S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot.

Citește mai mult

O turmă, un păstor!

de

Omilie a mitropolitului Augustin Kantiotis
la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
6 februarie

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

„O turmă, un păstor!” (Ioan 10, 9-16)

Iubiţii mei, ciobanul îşi iubeşte oile, se interesează de ele. Le conduce la păşuni şi la izvoare. Le paşte, le adapă, iar seara le aduce înapoi. Le numără şi le păzeşte în staul. Dacă lipseşte vreo oaie, ciobanul cel bun nu poate fi liniştit. Se întoarce înapoi şi aleargă până o găseşte. Şi când o găseşte, o pune pe umărul său şi o aduce în staul. În nopţile de iarnă, când în munţi este zăpadă şi coboară lupii, ciobanul este neliniştit. Şi păzeşte staulul cu câinii ciobăneşti. Aceştia latră şi nu-i lasă pe lupi să se apropie. Şi când o oaie se îmbolnăveşte, atunci se îngrijeşte de ea în mod deosebit.

Dar există un cioban care îşi iubeşte mai mult decât oricine oile. Şi acest cioban îndurător, ciobanul cel bun, este Domnul nostru Iisus Hristos. Oile lui suntem toţi oamenii. Oi cuvântătoare sau raţionale conduce Hristos. Între ciobanul pe care-l cunoaştem şi Domnul nostru Iisus Hristos ca păstor al sufletelor există asemănări.

Precum ciobanul îşi ia oile şi le duce la păşuni şi la izvoarele cele răcoroase, aşa şi Hristos pe oile sale, pe creştini, îi conduce la păşuni. Care sunt aceste păşuni? Sunt sfintele cărţi, este predica Evangheliei, este Sfânta Scriptură. Aici pasc oile cele cuvântătoare.

Şi precum ciobanul a construit un staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi păzeşte oile, aşa şi Hristos a zidit Sfânta lui Biserică, care este staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi ocroteşte oile Sale cuvântătoare, pe creştini.

Citește mai mult

Ortodoxia, comoara noastră!

de

Omilie a mitropolitului Augustin Kantiotis
la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
6 februarie

Altarul Sfântului Fotie, Oraşul "Sfântul Augustin", Florida, SUA

Iubiţii mei, suntem creştini ortodocşi. Adică aparţinem Bisericii care păstrează credinţa adevărată care este Ortodoxia. În Ortodoxie nu există minciună. Toată este adevăr. Este ca aurul care a trecut prin multe cuptoare şi este curat 100%. Lucrul acesta îl acceptă şi străinii, care nu aparţin Bisericii noastre. Biserica Ortodoxă are o măreţie. Îl emoţionează şi îl atrage pe acel om care are dispoziţie bună şi vrea să cunoască adevărul. De aceea se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut ortodocşi şi să-L rugăm să rămânem fii credincioşi şi afierosiţi Ortodoxiei.

Dar pentru a ajunge până la noi Ortodoxia, a trebuit să aibă loc lupte şi să se verse sângele aleşilor ei copii. Mari Dascăli şi Părinţi au întărit credinţa ortodoxă prin învăţătura lor înţeleaptă şi prin luptele lor. Între marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au luptat pentru întărirea Ortodoxiei, se disting doi: unul este Atanasie cel Mare, pe care îl sărbătorim pe 18 ianuarie, iar altul este Sfântul Fotie, pe care îl sărbătorim pe 6 februarie. Sfântului Fotie îi vom dedica această omilie a noastră.

Citește mai mult

Viaţa este un câmp de luptă

de

Nu te mira, fiul meu. Aşa este monahul. Viaţa monahului este un martiriu continuu. Dulcele Iisus se cunoaşte în necazuri. De îndată ce Îl cauţi îţi va trimite necazuri. Iubirea Lui este nevoinţa. Îţi dă puţină miere deasupra, sub care ascunde un depozit întreg de amărăciune. Vine mai întâi dulceaţa harului şi urmează după aceea … Citește mai mult