Lună: februarie 2010

Sfântul Mucenic Haralambie: Credinţa făcătoare de minuni

de

Omilie a mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Mucenic Haralambie
10 februarie

Sfântul Mucenic Haralambie

În această predică, iubiţilor, vom vorbi despre un mare mucenic al credinţei noastre, care ne aduce în memorie locurile cele sfinţite ale Asiei Mici, acolo unde vreme de veacuri, până în 1922, a existat o întreagă lume creştină.

Asia Mică, ţara de neuitat! Oriunde ar săpa cineva, va afla oseminte de eroi, moaşte de sfinţi, cruci şi iconiţe şi ruine ale bisericilor şi mănăstirilor. Acum, toate s-au pierdut şi cei care sunt originari din acele părţi şi au venit în Elada, îşi amintesc cu emoţie de patria pierdută, care a născut atâţia eroi şi martiri ca nicio altă ţară creştină. Unul din aceşti martiri este şi Sfântul Haralambie, pe care îl sărbătorim pe 10 februarie. Despre el vom vorbi, pentru că viaţa lui arată cât de mare este puterea credinţei pe care o învaţă Evanghelia.

***

Sfântul Haralambie a trăit în veacul al II – lea după Hristos.

S-a născut într-o cetate din Asia Mică, Magnisia, care nu este foarte departe de mult-regretata Smirna. Creştinii cetăţii îl preţuiau pe Sfântul Haralambie pentru caracterul lui curat, pentru marea lui credinţă şi l-au ales preot.

Citește mai mult

O turmă, un păstor!

de

Omilie a mitropolitului Augustin Kantiotis
la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
6 februarie

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

„O turmă, un păstor!” (Ioan 10, 9-16)

Iubiţii mei, ciobanul îşi iubeşte oile, se interesează de ele. Le conduce la păşuni şi la izvoare. Le paşte, le adapă, iar seara le aduce înapoi. Le numără şi le păzeşte în staul. Dacă lipseşte vreo oaie, ciobanul cel bun nu poate fi liniştit. Se întoarce înapoi şi aleargă până o găseşte. Şi când o găseşte, o pune pe umărul său şi o aduce în staul. În nopţile de iarnă, când în munţi este zăpadă şi coboară lupii, ciobanul este neliniştit. Şi păzeşte staulul cu câinii ciobăneşti. Aceştia latră şi nu-i lasă pe lupi să se apropie. Şi când o oaie se îmbolnăveşte, atunci se îngrijeşte de ea în mod deosebit.

Dar există un cioban care îşi iubeşte mai mult decât oricine oile. Şi acest cioban îndurător, ciobanul cel bun, este Domnul nostru Iisus Hristos. Oile lui suntem toţi oamenii. Oi cuvântătoare sau raţionale conduce Hristos. Între ciobanul pe care-l cunoaştem şi Domnul nostru Iisus Hristos ca păstor al sufletelor există asemănări.

Precum ciobanul îşi ia oile şi le duce la păşuni şi la izvoarele cele răcoroase, aşa şi Hristos pe oile sale, pe creştini, îi conduce la păşuni. Care sunt aceste păşuni? Sunt sfintele cărţi, este predica Evangheliei, este Sfânta Scriptură. Aici pasc oile cele cuvântătoare.

Şi precum ciobanul a construit un staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi păzeşte oile, aşa şi Hristos a zidit Sfânta lui Biserică, care este staul şi acolo îşi adăposteşte şi îşi ocroteşte oile Sale cuvântătoare, pe creştini.

Citește mai mult

Ortodoxia, comoara noastră!

de

Omilie a mitropolitului Augustin Kantiotis
la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
6 februarie

Altarul Sfântului Fotie, Oraşul "Sfântul Augustin", Florida, SUA

Iubiţii mei, suntem creştini ortodocşi. Adică aparţinem Bisericii care păstrează credinţa adevărată care este Ortodoxia. În Ortodoxie nu există minciună. Toată este adevăr. Este ca aurul care a trecut prin multe cuptoare şi este curat 100%. Lucrul acesta îl acceptă şi străinii, care nu aparţin Bisericii noastre. Biserica Ortodoxă are o măreţie. Îl emoţionează şi îl atrage pe acel om care are dispoziţie bună şi vrea să cunoască adevărul. De aceea se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-am născut ortodocşi şi să-L rugăm să rămânem fii credincioşi şi afierosiţi Ortodoxiei.

Dar pentru a ajunge până la noi Ortodoxia, a trebuit să aibă loc lupte şi să se verse sângele aleşilor ei copii. Mari Dascăli şi Părinţi au întărit credinţa ortodoxă prin învăţătura lor înţeleaptă şi prin luptele lor. Între marii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au luptat pentru întărirea Ortodoxiei, se disting doi: unul este Atanasie cel Mare, pe care îl sărbătorim pe 18 ianuarie, iar altul este Sfântul Fotie, pe care îl sărbătorim pe 6 februarie. Sfântului Fotie îi vom dedica această omilie a noastră.

Citește mai mult

Sfântul Fotie: „NU” papei!

de

Omilie a mitropolitului Augustin Kandiotis
la pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
6 februarie

Luna trecută (pe 19 ianuarie) l-am prăznuit pe Sfântul Marcu, episcopul Efesului, Evghenicul, care a spus „nu” papei. Astăzi se aude din nou un „nu” papei. L-a spus un alt sfânt, mare dascăl şi părinte al Bisericii, Sfinţitul Fotie. Despre el vom spune câteva cuvinte.

***

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului

Marele Fotie s-a născut în capitala Imperiului Bizantin, în Cetate (Constantinopol), în jurul anului 810. A trăit şi a activat în veacul al IX – lea – au trecut deci de atunci mai bine de o mie de ani. A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic.

Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, „tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.

Citește mai mult

Nefericitul si sărmanul patriarh Bartolomeu!

de

IUBIRE FAŢĂ DE PAPA, MOARTE CELOR CE CUGETĂ ALTFEL!

Papismul incendiind mânăstiri astăzi cu concursul ecumeniştilor

Cu durere urmărim paşii patriarhului Bartolomeu. Nu a înţeles ce este Ortodoxia! A râvnit slava ereziarhului Arie şi nu doar a acestuia! S-a pus bine cu puterile oculte şi slujeşte pentru înrobirea Bisericii Ortodoxe! Dar vine şi sfârşitul patriarhului, moartea se apropie, pentru a fi aşezat şi el în ceata ereticilor, pe care îi anatematizează în Duminica Ortodoxiei Sfânta noastră Biserică. „Lui Arie, luptătorul împotriva lui Dumnezeu şi căpetenia eresurilor, anatema…”. Ereziarhului Bartolomeu, anatema.

Patriarhul Bartolomeu va pleca şi va lăsa în urma lui ruine, dar Ortodoxia va rămâne. Biserica lui Hristos „rămâne în veac şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Totuşi: „Dacă noi, elinii, nu ne trezim – spune în predica sa Mitropolitul Augustin de Florina – s-ar putea să pierdem Ortodoxia, cum am pierdut-o din Asia Mică. Ortodoxia nu se va pierde, se va muta în altă ţară, chiar şi în Madagascar…, noi vom pierde comoara noastră”.

Inima Eladei este Ortodoxia şi patriarhul Bartolomeu încearcă prin puterile oculte să nimicească inima Eladei. Rugăciuni în comun, iubiri, prietenii, îmbrăţişări, daruri cu musulmanii, budiştii, sioniştii, papistaşii, protestanţii, penticostalii, cu toţi diavolii, de ce nu şi cu iehoviştii (doar dacă cei din urmă nu-l acceptă). Cu toţi se are bine, pe toţi îi are prieteni, numai pe ortodocşi, nu! Toţi cei care protestează împotriva tacticii lui mizerabile devin vrăjmaşii lui.

Citește mai mult

Dimitrios Natsios: Papolingăii de astăzi

de

„Nu încape pogorământ în cele ale credinţei”, zice Sfântul Marcu Evghenicul, a cărui pomenire Biserica noastră o laudă pe 19 ianuarie.

Sfântul Marcu Evghenicul al Efesului

„Este mai bine să văd în mijlocul cetăţii turbanul împăratului turcilor decât tiara latină”. Acesta este faimosul răspuns al „marelui duce” Luca Notara nefericitului şi eroicului nostru împărat, Constantin Paleologul, care, ca să salveze Cetatea de turci, a acceptat înrobirea Bisericii Ortodoxe faţă de papa.

Cu puţini ani mai devreme, în 1438, fratele său Ioan al XVIII – lea Paleologul, în pofida poruncii exprese a tatălui său, înţeleptul împărat Manuil Paleologul – „fugi de orice tentativă de unire cu papa”, după G. Sfranzis – din aceleaşi motive, a fost silit prin şantaje şi ameninţări, să semneze „unirea” Bisericilor la Sinodul mârşav şi tâlhăresc de la Ferrara – Florenţa.

Însă atunci nu s-a reuşit nimic, deoarece s-a împotrivit energic luptătorul şi stâlpul Ortodoxiei, Sfântul Marcu Evghenicul. Aproape singur, sfântul a dezgolit punctele slabe ale eresului papal, a refuzat să semneze, a salvat Ortodoxia, a salvat elinismul. Papa Eugeniu al IV – lea a semnat „horos-ul” şi a cerut  să afle ce a făcut Marcu. Când a aflat că principalul lui adversar a refuzat, a rostit faimoasa expresie: „aşadar, nu am făcut nimic”. Şi, cu siguranţă, serviciile papale l-ar fi ucis pe sfânt, dacă nu s-ar fi îngrijit de ocrotirea sa chiar împăratul. Când misiunea s-a întors în Cetate, poporul, stăruind cu tărie în credinţa ortodoxă a părinţilor, l-a cinstit pe stâlpul Ortodoxiei, pe Marcu Evghenicul, şi i-a dezaprobat zgomotos,  insultându-i foarte dur pe „greco-latini”, pe ierarhii uniţi.

Citește mai mult

Viaţa este un câmp de luptă

de

Nu te mira, fiul meu. Aşa este monahul. Viaţa monahului este un martiriu continuu. Dulcele Iisus se cunoaşte în necazuri. De îndată ce Îl cauţi îţi va trimite necazuri. Iubirea Lui este nevoinţa. Îţi dă puţină miere deasupra, sub care ascunde un depozit întreg de amărăciune. Vine mai întâi dulceaţa harului şi urmează după aceea … Citește mai mult

Păcatul, risipirea, ridicarea şi întoarcerea

de

Atunci când ne lepădăm identitatea şi tot ceea ce avem mai bun în noi…[audio:http://ruga.ro/audio/pacatul-risipirea-ridicarea-intoarcerea.mp3|titles=Fiii risipitori]Nu! Nu este vorba despre nişte oameni îndepărtaţi, ciudaţi, necunoscuţi cărora să nu le înţelegem acţiunile fără noimă şi fără rost. Suntem chiar noi, cei care ne credem buni şi îndreptăţiţi să facem aceste lucruri! Iertare Doamne! Dă-ne iertare.