Nu vedeţi? A ieşit din Roma. A luat avionul şi a zburat cu culorile regatului său papal şi s-a dus la Sfintele Locuri, s-a dus la Iordan, s-a dus la Golgota, s-a dus la locurile de închinare, s-a dus pretutindeni. S-a dus şi la Iesle, acolo unde S-a născut Hristos şi acolo s-a oprit şi a vorbit. Şi ce-a spus? Sunt suficiente cele puţine pe care le-a spus. Le am scrise în „Spitha” şi cine poate, n-are decât să le demistifice(nota 1).
Pentru că, în urma acestora pe care le-am scris, una din două trebuie să se întâmple: sau Augustin să fie caterisit, sau Patriarhul(nota 2). Nu există altă rezolvare. Dacă există justiţie în Biserică, să mă dea jos pe mine, ieromonahul Augustin şi să-mi spună: Cum te numeşti? Unde locuieşti?… şi să mă caterisească. Să mă ducă într-o mănăstirioară. Pentru că asta spun ei, că eu sunt un pericol pentru Biserică. Să mă ducă deci şi să mă închidă acolo şi s-a terminat istoria şi să-i lăsăm pe ei afară să treiere întreaga Ortodoxie.
Am aşteptat cu toţii o uşurare, să-l auzim pe papa vorbind. Nimic.Este leit acelaşi. Ce-a spus? Puteţi să citiţi în „Spitha” (vezi mai sus). Vă voi spune aici simplu…
Predica Mitropolitului Augustin de Florina
la duminica a XI-a după Rusalii
(Matei 18, 23-35)
Iubiţii mei, viaţa este o călătorie. Şi drumul cel drept pe care trebuie să-l urmăm toţi, ca să ajungem la capăt, în cer, este unul: Drumul pe care l-a trasat Hristos cu Sângele Său; l-a păşit El însuşi şi milioane de martiri şi mărturisitori ai credinţei noastre. Însuşi Hristos a spus: “Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).
ÎPS Augustin Kandiotis
Este adevărat că acest drum al virtuţii este greu, suitor, o Golgota. “Strâmtă este uşa şi îngustă este calea care duce la viaţă…” (Matei 7, 14).
Dimpotrivă, drumul răutăţii, al stricăciunii, al necredinţei este uşor, în pantă. “Largă este uşa şi întinsă este calea care duce la pierzare…” (Ioan 7, 13), la distrugere, la catastrofă.
Un drum este a lui Hristos, celălalt al satanei; unul este al raiului, celălalt al iadului Alegeţi! Omul este liber să meargă pe care drum vrea.
Virtuţile sunt un lucru greu. Şi dacă întrebaţi, care este cea mai grea din toate virtuţile, iubitorul de arginţi va spune milostenia, robul pântecelui va spune postul, sarkolatrul (cel ce-şi adoră trupul) va spune fecioria, cel ce iubeşte viaţa va spune mucenicia pentru Hristos. Dar eu consider că cea mai grea din toate este – care? – cea despre care zice astăzi Evanghelia: iertarea reciprocă. Este un pietriş, pe care Hristos cere să-l ridicăm, dar diavolul îl face munte de neridicat. Şi că aceasta este virtutea cea mai grea vă voi demonstra prin trei, patru exemple. Vă rog să fiţi atenţi…
Cuvânt al Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei,
la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, anul 1956
Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei
Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).
Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii. Să ne amintim cum în fiecare zi îi vindeca pe cei bolnavi, tămăduind orice fel de boală, izgonea duhurile cele viclene din demonizaţi, cum a redat vederea celor orbi şi auzul celor surzi printr-o singură atingere… Nu ajung acestea?
„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!” (Matei 17, 5)
Schimbarea la faţă a Mântuitorului
Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la sărbătoarea
Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie
„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul” (III Regi 19,10)
Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul
Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Spiridon – Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian – Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă.
Ce înseamnă râvnă? Inima să nu fie rece, ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Şi ce dorinţă a avut Ilie? A vrut ca toţi să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pretutindeni să fie închinat Dumnezeul cel Sfânt. Şi această dorinţă n-a ţinut-o ascunsă înlăuntrul său, n-a lăsat-o să rămână teorie, ci a manifestat-o, şi-a declarat-o.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la
pomenirea Sfântului Iustin, Martirul şi Filosoful, 1 iunie
Sfântul Iustin Filozoful Martir
Iubiţii mei, pe Hristos, când a început să propovăduiască, L-au urmat pescari, muncitori, păstori, femei şi copii nevinovaţi.
Oamenii care erau învăţaţi şi bogaţi şi deţineau poziţii şi funcţii, în marea lor majoritate au rămas departe de Hristos. L-au dispreţuit, au râs de El, L-u hulit, L-au calomniat şi în orice fel au încercat să-L înjosească înaintea poporului. Vedeţi? Aceştia erau importanţi, iar Hristos era un nimic! Puţini doar, foarte puţini din înaltele trepte sociale au crezut şi L-au urmat pe Hristos, precum Iosif din Arimateea şi Nicodim, oameni bogaţi şi sfetnici, care s-au învrednicit să facă pogorârea de pe Cruce şi înmormântarea lui Hristos.
Ceea ce I s-a întâmplat lui Hristos, li s-a întâmplat şi apostolilor. La predica lor alerga popor mult. Săraci, agramaţi, oameni harnici şi îndureraţi, aceştia, îndeosebi, au crezut în predica apostolilor şi din ei s-au alcătuit primele Biserici ale lui Hristos. Din ceilalţi, bogaţi, învăţaţi, demnitari, puternici, puţini au crezut în predica apostolilor, număraţi pe degete. Apostolul Pavel a observat acest fenomen şi într-o epistolă a sa către creştinii din Corint scria: „Priviţi, fraţii mei, cine se află în biserică; se află bogaţii, învăţaţii, aristocraţii, cei puternici, cei mari şi grozavi? Nu. Doar câţiva dintre aceştia se află între noi. Ceilalţi sunt oameni săraci şi simpli” (I Corinteni 1, 26 şi următoarele).
Şi dacă ne vor întreba care este pricina pentru care nu au crezut în Hristos cei bogaţi, învăţaţi şi cei puternici ai pământului, răspundem: Pricina necredinţei acestor oameni este mândria; aşa spune Evanghelia. Vedem, de pildă, că un cerşetor orb a crezut oarecând în Hristos, dar cărturarii şi fariseii, chiar dacă au văzut o minune nemaiîntâlnită – ca un orb din naştere să-şi câştige lumina, cu toate acestea, nu au crezut în Hristos. I-a orbit egoismul, invidia şi perversitatea lor (Ioan, capitolul 9).
Dar unde există smerenie şi oamenii îşi recunosc păcătoşenia lor, acolo vedem că şi filozofi, şi oameni de ştiinţă, şi căpetenii, şi bogaţi cred în Hristos şi cad înaintea Lui şi I se închină şi zic: „Domnul nostru şi Dumnezeul nostru”. Unul dintre aceşti oameni a fost şi Iustin. Biserica sărbătoreşte pomenirea lui pe 1 iunie. Despre Sfântul Iustin vom spune aici câteva cuvinte.
Într-o jalnică încercare de căutare a unor puncte comune dintre Ortodoxie şi papism s-a angajat Arhiepiscopul Ciprului Hrisostomos în vederea vizitei papei în insulă. Un text de astăzi, care a fost publicat pe site-ul oficial al Bisericii Ciprului şi este semnat de Aristidi Viketo, ne informează că ’’în ajunul vizitei papei Benedict al XVI –lea … Citește mai mult
Predică a Mitropolitului Augustin de Florina
la Duminica Cincizecimii în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon Florina, 7-6-1987
(Ioan 7, 37 – 52; 8, 12)
Împărţirea după Dumnezeu: „Deci s-a făcut împărţire în mulţime pentru El” (Ioan 7, 43)
Pogorârea Sfântului Duh
Iubiţii mei, Biserica noastră, Biserica Ortodoxă nu este lucru omenesc; este un aşezământ de Dumnezeu lucrat. Şi astăzi sărbătoreşte ziua ei de naştere.
Pe faţada Catedralei Mitropolitane din Florina, a Sfântului Pantelimon, există un mozaic. Reprezintă Biserica în formă de corabie. Cârmaciul ei este Hristos. Ajutoare – apostolii şi clericii. Călători – toţi creştinii, iar vântul favorabil care umflă pânzele ei, este Sfântul Duh.
Însă corabia Bisericii de-a lungul veacurilor adeseori pluteşte pe furtuna, care ridică valuri ale rătăcirii şi ale necredinţei. Împărţirile lăuntrice ale ereziilor şi ale schismelor, prigoanele din afară din partea închinătorilor la idoli şi a necredincioşilor, dar şi intervenţiile statului – considerat creştin – provoacă de-a lungul vremurilor naufragiu. O imagine în mic a unui astfel de naufragiu au trăit, de pildă, credincioşii din patria noastră la sfârşitul anilor 80. Atunci s-a încercat slăbirea Bisericii printr-o nouă confiscare a averii ei mobiliare. Însă mai mare primejdie era ameninţarea autonomiei ei spirituale. Simpatiile şi antipatiile de partid au provocat în acele zile antipatie şi împărţire.
Şi doar atunci? De multe ori se creează situaţii asemănătoare. Şi unii, care cred că Biserica trebuie să fie întotdeauna supusă faţă de stat, ne spun: Voi sunteţi cauzele tensiunii care apar în relaţiile dintre Biserică şi stat.
Ne acuză că suntem vinovaţi pentru împărţire. Ce vom răspunde? Dar nu trebuie să răspundem noi. Astăzi răspunde Evanghelia. – Dar Evanghelia a fost scrisă cu 20 de secole înainte; cum răspunde unei chestiuni actuale?… Evanghelia este o carte veşnică. Este pentru toate generaţiile. Dă răspuns la toate problemele, dă şi acestei chestiuni. Ce răspunde Evanghelia de astăzi?
